Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii pe întreg globul. Cazurile cresc alarmant de la o zi la alta, iar autoritățile gestionează cu greu situația. În Franța spre exemplu, cazurile de coronavirus au explodat.
Directorul pentru sănătate publică Jerome Salomon a anunțat joi seară că Franţa a înregistrat 18.254 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, ceea ce confirmă trendul ascendent din ultimele zile, scrie Reuters, citată de Agerpres.
Noul bilanț vine după ce miercuri seară, Franţa consemnase încă 17.615 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, iar săptămâna trecută valoarea medie a acestui indicator a fost 10.000.
Totodată, Salomon şi-a exprimat îngrijorarea faţă de evoluţia epidemiei în ultimele zile. ”Intrăm într-un sezon cu risc înalt: iarna. Temperatura, umiditatea, vântul par să fie factori explicativi ai evoluţiilor observate şi ai agravării în curs în emisfera nordică”, a avertizat Salomon.
În prezent, în Franţa sunt spitalizate 25.182 persoane din cauza infectării cu noul coronavirus, dintre care 2.808 la secţiile de terapie intensivă. De la începutul epidemiei de COVID-19, această boală a cauzat moartea a 59.619 persoane în Franţa.
Care este situația în România
Conform datelor tranmise joi de GCS, până astăzi, 17 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 577.446 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De asemenea, 477.139 de pacienți au fost declarați vindecați.
Totodată, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.697 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În ceea ce privește numărul deceselor, până astăzi, 13.969 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.12.2020 (10:00) – 17.12.2020 (10:00) au fost raportate 107 decese (57 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.