Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă, Martin Griffiths, a spus că bilanţul persoanelor decedate în urma cutremurului din Turcia şi Siria riscă să se dubleze.
Așadar, secretarul general adjunct al ONU a spus că bilanţul persoanelor decedate în urma cutremurului din Turcia şi Siria, care duminică dimineaţa depăşea 28.000, riscă cel puţin să se dubleze.
Anunțul a venit după ce Martin Griffiths a ajuns sâmbătă în oraşul Kahramanmaras din Turcia, epicentrul cutremurului de 7,8 grade care a avut loc pe 6 februarie şi care a făcut în total 28.191 de morţi – 24.617 în Turcia şi 3.574 în Siria, potrivit afp.com
Zeci de mii de salvatori continuă să caute sub moloz
„Cred că este dificil de estimat (bilanţul) tocmai pentru că trebuie să ajungem sub dărâmături, dar sunt sigur că se va dubla, sau mai mult”, a declarat înaltul oficial al ONU pentru Sky News.”Încă nu am început cu adevărat să contabilizăm numărul morţilor”, a avertizat Griffiths.
Zeci de mii de salvatori continuă să caute sub moloz într-un frig glacial, care sporeşte suferinţa milioanelor de persoane sinistrate, scrie sursa menționată.
ONU a avertizat că cel puţin 870.000 de persoane au nevoie urgentă de mese calde în Turcia şi Siria. În prezent, se consideră că până la 5,3 milioane de persoane sunt fără adăpost doar în Siria.
Aproape 26 de milioane de oameni au fost afectaţi de cutremur, a declarat sâmbătă OMS, lansând un apel la donaţii de 42,8 milioane de dolari pentru finanţarea nevoilor sanitare imediate.
Agenţia turcă de gestionare a dezastrelor a declarat că peste 32.000 de membri ai organizaţiilor turceşti participă la operaţiunile de salvare. Acestora li s-au alăturat 8.294 de salvatori din străinătate.
„În curând, persoanele responsabile de căutare şi salvare vor lăsa locul agenţiilor umanitare a căror sarcină, în următoarele câteva luni, este aceea de a se ocupa de numărul extraordinar de mare al persoane afectate”, a mai spus Griffiths.
O celebră actriță a murit la cutremurul din Turcia
Amintim că o îndrăgită actriță din Turcia a murit împreună cu fiica sa în urma cutremurelor. Este vorba despre actrița Emel Atici și fiica ei Püryan Atici.
Îndrăgita actriță a interpretat personajul Șermin în serialul „Mă numesc Zuleyha”, un rol episodic pentru că lucra la mai multe proiecte la Teatrul de Stat din Adana unde s-a stabilit după absolvirea Facultății de Teatru din cadrul Universității Cucurova.
Serialul „Mă numesc Zuleyha” a fost difuzat și în România de postul de televiziune Kanal D, fiind o producție TV urmărită de milioane de români. La vremea respectivă, Debutul celui de-al treilea sezon “Mă numesc Zuleyha” a plasat Kanal D pe primul loc în audiențe.