Piaţa bursieră de la Bucureşti a reuşit să încheie în creştere al noulea an consecutiv, dacă ne referim la principalele companii monitorizate de indicele BET.

Chiar dacă anul 2007 a fost cel mai slab după randamentul obţinut de investitorii în acţiunile emise de cele cinci Societăţi de Investiţii Financiare, indicele BET FI a înregistrat creşteri în fiecare an de la listarea acestora.

Investitorii au preferat în ultimul an plasamentele în acţiunile mai puţin lichide tranzacţionate la BVB, precum şi acţiunile listate la Rasdaq. Se observă cum, faţă de o apreciere anuală de 22% pentru indicele BET, indicele BET-C a câştigat peste 32%. Lichiditatea în general redusă înregistrată pe Rasdaq a permis practic o explozie a cotaţiilor pentru companii care se tranzacţionau la indicatori foarte buni, fiind preferate în special companiile din domeniul construcţiilor. Indicele care monitorizează toate societăţile listate pe această piaţă aproape că şi-a dublat valoarea pe parcursul anului 2007.

Dacă în acest an numărul de noi listări la bursă a fost extrem de redus, aşteptările sunt foarte mari pentru anul viitor, mai ales după succesul înregistrat de oferta publică de vânzare de acţiuni Transgaz. Practic, în 2007 au fost listate la BVB acţiunile Alumil Rom Industry (simbol ALU), în urma ofertei de vânzare desfăşurate în 2006, şi acţiunile Condmag şi Turism Felix, care însă vin prin transfer de pe Rasdaq. Pe lângă introducerea la cota bursei a instrumentelor de tip futures, respectiv contractele la termen pe indicii BET şi BET FI, luna decembrie a mai adus o premieră: listarea drepturilor de alocare ataşate ofertei de la Transgaz.

Dintre sectoarele de activitate cu o bună reprezentare la bursă, doar emitenţii din sectorul bancar au reuşit să aducă câştig investitorilor în ultimul an. Cea mai bună evoluţie s-a înregistrat pentru acţiunile BRD Groupe Société Générale, care au înregistrat o creştere de peste 51%, determinată de rezultatele financiare peste aşteptări. O creştere de 34% au înregistrat şi acţionarii Băncii Transilvania, fiind luate în calcul atât acţiunile gratuite acordate în acest an, cât şi cele subscrise la un preţ sub cel din piaţă. Profitul sub estimări obţinut de la începutul anului de Banca Carpatica se reflectă în randamentul adus de investiţia în acţiunile BCC: doar puţin peste şase procente.

În sectorul petrolier, evoluţiile au fost mixte. Acţiunile Petrom au înregistrat prima scădere anuală de la listarea acestora la bursă, cursul curent fiind cu 12% mai mic decât cel din decembrie 2006. Acţiunile Rompetrol Rafinare au reuşit o creştere de aproape 25%, prin această evoluţie acoperind o bună parte din scăderea înregistrată în anul 2006.

În sectorul farmaceutic, informaţiile legate de privatizarea Antibiotice Iaşi au adus o creştere a cursului în ultima şedinţă de 14,5%, care a făcut ca, pe parcursul întregului an, majorara cotaţiilor să ajungă la 20%. Cu aproximativ acelaşi nivel au crescut şi acţiunile emise de Biofarm. Din nou, rezultatele financiare raportate au determinat o scădere cu aproape o treime a cursului pentru acţiunile Zentiva.

83-9691-30bursa52.jpg