Bilet de acces la educație: Cât costă rechizitele pentru elevi?

Începerea anului școlar reprezintă întotdeauna o încărcătură în plus pentru bugetul familiei, iar anul acesta, clopoțelul va suna pe 10 septembrie și nu pe 15 așa cum se întâmpla de obicei.

Goana după rechizite vine cu mult efort pentru părinți, ei fiind nevoiți să facă față cheltuielilor pentru a-și trimite copiii la școală. Costuri ce se pot ridica la 13% dintr-un salariu lunar net de 1.871 lei, potrivit unui studiu realizat de platforma internațională de smart-shopping Picodi.com, care analizează comportamentul consumatorilor. În cadrul analizei a fost selectată o listă de articole școlare de bază pe care ar trebui să le aibă cu sine orice copil de clasa întâi, clasificate în patru categorii: accesorii pentru depozitare, articole pentru scris, produse pentru colorat și îmbrăcămintea pentru sport.

Primul articol pentru depozitare analizat este ghiozdanul, un element primordial pentru orice copil de clasa întâi. Acesta trebuie să fie suficient de mare și încăpător pentru cărți, caiete, penar, cutiuță pentru mâncare și o sticlă cu apă, dar greutatea ghiozdanului nu trebuie să influențeze negativ sănătatea copilului. Din prețurile magazinelor online analizate de platforma Picodi reiese că un astfel de ghiozdan costă în jur de 55 lei. O sumă asemănătoare, de 43 lei, trebuie să pregătească părinții pentru articolele de scris și papetărie. În cadrul școlii au loc și orele de educație plastică. Pentru ustensille necesare acestei activități părinții vor cheltui în jur de 74 de lei. Pentru o bună dezvoltare a copiilor în școală nu pot lipsi orele de educație fizică. Îmbrăcămintea pentru sport, pentru un copil de clasa întâi, este, de obicei, compusă dintr-o pereche de pantaloni lungi sau scurți, încălțăminte și câteva tricouri albe. Se pare că aceasta este cea mai mare cheltuială pe care trebuie să o facă părinții. Prețul unui trening obișnuit pentru sport este de peste 78 lei.

Românii pun mare accent pe calitatea produselor, însă de multe ori, aspectul lor este suficient pentru a convinge un consumator să facă o achiziție. Unii consideră că merită să cheltuie o sumă mai mare de bani odată și să se folosească de produsul achiziționat mai mult timp, alții sunt de părere că nu contează de ce firmă este produs articolul respectiv dacă felul în care arată este atrăgător. În funcție de această politică diferite magazine aleg să vândă produse de o calitate mai bună sau mai puțin mai bună, dar cu un aspect foarte armonios. Comercianții încearcă astfel să mulțumească toți consumatorii: și pe aceia care pun preț pe producător și pe aceia care sunt interesați de apectul produsului achiziționat.

Astfel, suma totală pe care trebuie să o cheltuiască părinții unui copil de clasa întâi în anul 2018 este de 250 lei. Bineînțeles, privind cumpărăturile pe care le fac românii pe internet, putem trage concluzia că, desi cel mai de bază set de articole pentru școală costă în jur de 250 lei, însumând deja totul, părinții nu se sfiesc să cheltuie sume mari de bani pentru ca din ghiozdanul copilului lor să nu lipsească cele mai bune articole pentru scris, colorat, care nu sunt dintre cele mai ieftine. Totuși, dacă luăm în calcul prețul pe care l-ar plăti părinții dacă ar cumpăra numai articole premium, acesta ar fi de 493 lei în România.

Cum arată situația în alte țări

Privind rezultatul nemților, care oferă 4,7% din salariul mediu lunar pentru articolele școlare, se poate spune că articolele școlare în România nu fac parte din categoria celor mai ieftine. Într-o poziție asemănătoare ne aflăm și în comparație cu Slovacia, unde părinții cheltuie în jur de 10% din salariul mediu lunar cu ocazia începutului de an școlar. Lucrurile încep să surâdă pentru români abia când începem să ne comparăm cu rușii și ucrainienii. Aceștia cheltuiesc 18% din salariul mediu lunar pentru acest eveniment și, respectiv, 25%. Mergând mai departe, costul articolelor școlare pare foarte mare pentru moldoveni, care cheltuie 36% din salariul mediu lunar la început de an școlar, dar și pentru nigerieni, care sunt nevoiți să dea din salariul lor chiar 54%. În schimb, în țări precum Suedia, Canada, Franța, SUA, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite indicatorul acesta nu depășește 4%.

Copii românilor sunt cu siguranță mai preocupați de conceptul de „modă” decât cei din alte țări. În România s-au înregistrat vânzări cu mult mai mari decât în alte state la îmbrăcămintea pentru școală dedicată copiilor, în cadrul campaniilor „Back to School” pe care le desfășoară în acest moment magazinele de pe internet. Deși multe școli din România au așa numita uniformă școlară, aspectul fizic rămâne pe primul loc pentru copii și, implicit, pentru părinții copiilor români.

Oferte pentru toate buzunarele

„Spre deosebire de anul trecut, bugetul pentru rechizite este mai mare anul acesta cu aproximativ 10%-20%, iar clienții au ales produse de calitate superioară ”, spun reprezentanții eMAG, platforma unde utilizatorii pot găsi peste 13.000 de obiecte școlare, potrivite pentru orice nivel de studii. Cele mai căutate accesorii pentru școală sunt: ghiozdane, penare, articole de colorat și stilouri. Prețul instrumentelor de scris variază destul de mult, în funcție de caracteristicile produsului. Acesta poate porni de la 50 de bani, iar în cazul instrumentelor de scris premium, care sunt folosite destul de rar de elevi, prețul poate ajunge până la 2.000 de lei. În medie, un părinte investește aproximativ 400-500 de lei per copil în rechizite, dar dacă sunt alese produse de calitate superioară suma poate ajunge la 900 de lei. Anul acesta s-a remarcat preferința pentru ghiozdane și penare de calitate superioară și, în medie, părinții alocă un buget mai mare cu 15-20% comparativ cu anul trecut.

Și hypermarketurile pun la dispoziţia părinţilor tot ceea ce îi trebuie unui elev la început de an şcolar, cu prețuri variabile, pentru toate buzunarele. Costurile pentru rechizite variază, în funcţie de magazin, de calitate şi de preferinţele elevilor. Astfel, preţul caietelor în hypermarketurile Kaufland și Carrefour pornește de la un leu, însă diferă în funcţie de tipul ales. Pentru un ghiozdan simplu preţul de pornire este de 60 de lei, dar acesta depășește deseori chiar și suma de 300 de lei. Pentru un penar neechipat, părinții vor scoate din buzunar în jur de 30 de lei, iar pentru unul echipat cu tot ce îi trebuie școlarului prețul ajunge până la 100 de lei. Pentru blocul de desen, acuarele şi pensule, părintele va scoate din portofel între 10 lei şi 30 de lei. Un stilou modern poate fi achiziţionat cu 30 de lei. Echipamentul de sport este obligatoriu la orele de educaţie fizică. Cel mai ieftin trening costă 80 de lei, iar pentru modelele realizate din materiale de înaltă calitate, preţul poate depăsi chiar și 500 de lei.

Structura anului școlar 2018-2019

Cursurile anului şcolar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie, potrivit structurii anului şcolar 2018-2019 anunţată de Ministerul Educaţiei. Ele însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate,potrivit ordinului ministrului Educaţiei, astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019), vacanţa intersemestrială (2 – 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019) și vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019).

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

„Spre deosebire de anul trecut, bugetul pentru rechizite este mai mare anul acesta cu aproximativ 10-20%”

Reprezentant eMAG

(Articol publicat în ediţia de luni, 3 septembrie 2018, a revistei Capital. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)