«Rock’n’roll sau nu neapărat, bere, relaxare și prieteni“. E incitant, dar uitați pentru o vreme de ele. Gândiți-vă, mai degrabă, la „brand“, „produse“ și „marketing“ – cu accentul pe senzaționalele recitaluri live ale unora dintre cele mai sonore nume internaționale. Pe scurt, o afacere al cărei CEO este organizatorul unui astfel de eveniment. În cifre, se poate vorbi de bugete de ordinul milioanelor de euro și zeci de mii de bilete vândute. Mult? Puțin? Răspunsul ar putea fi ghicit prin prisma faptului că românii abia de câțiva ani au început să pună bani deoparte pentru concerte, în defavoarea altor categorii de distracții. Numai pentru cele două festivaluri, care s-au desfășurat în perioada 1-3 iulie, la București, B’ESTFEST și Rock the City, ei au scos din buzunare aproximativ 5,5 milioane de lei (aproape 1,5 mil. euro), dacă ar fi să luăm în calcul un preț mediu de 100 lei pe bilet și circa 55.000 de persoane prezente la cele două festivaluri.
Nu pare deloc spectaculos comparativ cu alte țări, unde încasările înseamnă cifre cu mult mai multe zerouri. Însă la noi potențialul este mare tocmai pentru că abia acum începe să se contureze o piață a festivalurilor. „Estimăm că, până în 2015, vom crește cu 20% pe an, dar nu luând cotă de piață de la concurență, ci prin creșterea pieței“, a declarat Valentin Vasiloiu, managing director Eventim România, cel mai important operator local de ticketing, cu vânzări de 10 milioane de euro în 2010. Acesta a luat în calcul nu doar vânzările pentru concerte, ci și alte segmente, precum evenimentele sportive sau culturale. Referindu-se la anii trecuți, Vasiloiu a subliniat că Bulgaria, cu o populație de trei ori mai mică, are un public mult mai activ. „La AC/DC am vândut 52.000 de bilete, iar la bulgari au fost 63.000. La Elton John s-au vândut 8.000 de bilete. A fost jenant, pentru că era mult sub capacitatea sălii“, a subliniat el. Așa că este loc de creștere.
B’ESTFEST: Facem deja booking pentru 2012
Pe de altă parte, organizatorii au deja un plan concret pentru anul viitor. „Noi am început să facem booking pentru ediția din 2012 în urmă cu două luni. Aș spune că pentru organizarea unui festival cum este B’ESTFEST sunt necesare în jur de 12-14 luni“, a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic, unul dintre cei mai cunoscuți organizatori de festivaluri și concerte din România. De altfel, B‘ESTFEST a avut până acum patru ediții, cu peste 160 de artiști și 220.000 de spectatori.
Despre ultimii cinci ani, Coroianu spune că au fost mai mult „de pionierat“, în condițiile în care, de la Depeche Mode, artiștii străini au descoperit că pot avea încredere în România ca „destinație de turneu“. „2010 a fost anul în care criza a lovit puternic în bugetele de sponsorizare pentru concertele mari. De aceea, am luat hotărârea de a ne rezuma la câteva concerte medii (Bob Dylan) și mici (Chris Rea, Herbie Hancock), și un festival urban – Ciuc Summer Fest, tocmai pentru a putea reveni în forță, în 2011, cu o serie de trei concerte mari: Shakira, Roxette și Sting, precum și cu noul concept B‘ESTFEST Summer Camp“, a adăugat Laura Coroianu.
În context, aceasta a explicat că cel mai mare număr de spectatori la un concert a fost la Madonna – 70.000, în 2009. În ceea ce privește festivalul încheiat recent, B‘ESTFEST, aici au participat aproximativ 38.000 de spectatori, chiar dacă s-a suprapus cu un altul – Rock The City, organizat de D&D East Entertainment, unde s-au înregistrat circa 17.000 de spectatori.
Laura Coroianu mai spune că bugetele de milioane de euro pentru un festival devin insuficiente pe măsură ce onorariile artiștilor cresc uluitor de la an la an. Ca o comparație, festivaluri precum OPENER, în Polonia, beneficiază de un sprijin financiar „enorm“ din partea autorităților locale. Chiar și așa, vorbim de o industrie care poate aduce muți bani. Rămâne de văzut când se va întâmpla.
BON JOVI a adus organizatorilor circa 2,5 milioane de euro
Concertul trupei americane Bon Jovi a adunat la București aproximativ 55.000 de oameni veniți din toată țara, dar și din străinătate (o prezență foarte puternică a fost cea a bulgarilor). În ceea ce privește prețul biletelor, acesta a variat de la 159,8 lei (peluză) la 479,3 lei (VIP). La o lună după punerea în vânzare a biletelor la secțiunea „Golden Circle“(preț 298,2 lei), această zonă a fost sold out, iar organizatorii au suplimentat categoria cu alte 700 de bilete. La un preț mediu al biletelor de 186,4 lei, românii au plătit 10,25 de milioane de lei (aproape 2,45 milioane de euro) să vadă formația Bon Jovi la București.
Bilete de milioane de euro. Şi e doar începutul
25 iulie 2011, 08:36
Ultima modificare în 25 iulie 2011, 11:36
Muzică. Muzică. Muzică. Par să-și repete obsesiv organizatorii români de festivaluri. Dar n-o luați ad litteram. Cu venituri de peste 2,5 milioane de euro, cât poate produce un nume de talia lui Bon Jovi, festivalurile și concertele sunt și un business cât se poate de energic
Etichete: bilete,
concert
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook