Bilete tratament balnear 2025. CNPP a aprobat peste 60.000 de bilete gratuite
Bilete tratament balnear 2025. Persoanele care au domiciliul sau reședința în România și care se încadrează în una dintre următoarele categorii pot beneficia de biletele de tratament:
- Pensionari ai sistemului public de pensii;
- Asigurați ai sistemului public de pensii;
- Beneficiari ai unor legi speciale care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii;
- Persoane care dovedesc existența unei afecțiuni medicale ce necesită tratament balnear.
Fiecare solicitant va putea beneficia de un singur bilet de tratament balnear pe parcursul anului 2025. Cererea pentru obținerea biletului trebuie depusă cu 15-60 de zile înainte de data plecării în stațiune, termenul variind în funcție de județ.
Biletele de tratament balnear pot fi utilizate atât în unitățile de tratament deținute de CNPP, cât și în alte unități de profil cu care CNPP încheie acorduri de colaborare.
Pentru prima serie din acest an, stațiunile incluse sunt:
- 1 Mai;
- Bizușa;
- Buziaș;
- Covasna;
- Moneasa;
- Geoagiu.
Pensionarii din România trebuie să știe că fiecare serie de tratament balnear are o durată de 16 zile, care include cazarea la hotel, trei mese pe zi și tratament pentru 12 zile.
Cum puteți obține biletele de tratament
Persoanele interesate trebuie să depună o cerere la casa teritorială de pensii la care sunt arondate. Actele necesare pentru depunerea sau eliberarea unui bilet de tratament sunt:
- cererea tip completată;
- copie după actul de identitate;
- cupon de pensie sau adeverință de asigurat;
- bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist.
Pentru informații suplimentare și pentru a consulta lista completă a stațiunilor disponibile, persoanele interesate sunt rugate să contacteze casa județeană de pensii la care sunt arondate sau să viziteze site-ul oficial al CNPP.
Prima serie de bilete de tratament, disponibilă începând cu data de 7 martie
În altă ordine de idei, la finalul lunii trecute, CNPP a anunțat că prima serie de bilete de tratament destinate pensionarilor și altor categorii de beneficiari a fost disponibilă începând cu data de 7 martie 2025.
Biletele de tratament, de care un număr semnificativ de pensionari vor beneficia, sunt asigurate în unitățile de tratament aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Lista completă a stațiunilor disponibile, împreună cu tarifele aferente, poate fi consultată pe site-ul oficial al instituției.
Aceste bilete sunt destinate atât pensionarilor, cât și persoanelor asigurate în sistemul public de pensii. De asemenea, până la 15% din totalul biletelor disponibile vor fi acordate gratuit anumitor categorii de beneficiari, printre care se numără cei prevăzuți în legi speciale cu caracter reparatoriu, precum și persoanele care au fost victime ale unor accidente de muncă sau care suferă de boli profesionale. Mai multe puteți citi aici.