Miliardarul a donat 64 de milioane de acţiuni Microsoft, care pe 6 iunie valorau 4,6 miliarde de dolari, potrivit unui document depus la comisia pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) publicat luni. Beneficiarul nu a fost dezvăluit, dar Gates face majoritatea donaţiilor către Bill&Melinda Gates Foundation, fundaţie condusă de soţii Gates.
Bill şi Melinda Gates au donat acţiuni şi numerar în valoare de aproximativ 35 de miliarde de dolari din 1994, în baza valorii acţiunilor la momentul în care au avut loc donaţiile.
Fondatorul Microsoft a donat probabil peste 700 de milioane de acţiuni Microsoft fundaţiei sale, date ajustate la sciziunea acţiunilor. La cotaţia actuală, acţiunile respective ar valora circa 50 de miliarde de dolari.
Donaţia din iunie reprezintă 38% din deţinerea sa la Microsoft şi este cea mai recentă dintr-o lungă serie de ajustări, care au redus-o de la 24% în 1996 la 1,3% în prezent.
În luna iulie 2017 magnatul Bill Gates avea o avere de 89,2 miliarde de dolari. Deşi este tatăl a trei copii, omul de afaceri a precizat că după moartea sa îşi va lăsa toată averea oamenilor nevoiaşi.