Miliardarul Bill Gates s-a dezbărat de un obicei pe care-l avea în tinerețe. A ajuns la concluzia că nu era deloc benefic pentru sănătate.
„Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm”, de Matthew Walker, este cartea care l-a schimbat pe miliardarul Bill Gates, convingându-l că nopțile în care dormea foarte puțin, câteva ore pe nopte, au avut „un preț foarte mare”.
Un somn odihnitor și suficient este important pentru funcțiile creierului, dar și pentru a avea o sănătate fizică și mentală cât mai bună. Tot mai multe studii arată că pot exista și alte efecte secundare și riscuri pentru sănătate ca urmare a lipsei somnului, potrivit Inc.com.
La vârsta de 30 de ani, când era obsedat de construirea Microsoft, Bill Gates încerca să funcționeze cu cât mai puțin somn posibil. Apoi a ajuns la concluzia că lipsa somnului înseamnă probleme de sănătate, așa că acum își monitorizează „scorul somnului” pentru a se asigura că primește suficient.
Bill Gates: Dormeam doar șase ore sau uneori nu dormeam deloc
Miliardarul a explicat că „Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm”, de Matthew Walker, a fost cartea care l-a determinat să schimbe radical optica privind orele de somn. Pe atunci, și-a amintit el în cel mai recent podcast, „dormeam doar șase ore sau uneori nu dormeam deloc”.
Lectura cărții lui Walker, o carte care ar trebui citită de toți cei care doresc să trăiască mai sănătos, l-a readus la realitate. Walker, șeful Centrului pentru Știința Somnului Uman de la UC Berkeley, explică faptul că „neglijarea somnului subminează creativitatea, posibilitatea rezolvării problemelor, luarea deciziilor, învățarea, memoria, sănătatea inimii, sănătatea creierului, sănătatea mintală, bunăstarea emoțională, sistemul imunitar, și chiar și durata vieții”.
De ce somnul nu trebuie neglijat
Dacă acest lucru nu este suficient pentru a vă convinge, luați în considerare aceste argumente pentru a lua somnul mutl mai în serios decât o facem de obicei:
1. Somnul suficient poate îmbunătăți memoria și poate proteja împotriva bolii Alzheimer
Gates a decis să ia orele obligatorii de somn mai în serios și după ce tatăl său a fost diagnosticat cu boala Alzheimer.
„Unul dintre cele mai puternice lucruri în această boală este importanța unui somn bun”, a spus el în podcast.
„Pentru a menține sănătatea creierului, trebuie să dormi bine, chiar și în anii adolescenței. Este unul dintre cei mai predictivi factori ai oricărui tip de demență, inclusiv Alzheimer”, a afirmat el.
Cercetătorii au descoperit că atunci când atingem un somn profund, care de obicei necesită câteva ore, creierul inițiază un ritm pulsatoriu care poate elimina beta-amiloizii care cauzează Alzheimer. Chiar și pe termen scurt, fără nicio demență, somnul insuficient poate interfera cu capacitatea creierului de a forma noi amintiri. Dacă doriți o funcționare excelentă a creierului, acum și pe tot parcursul vieții, este logic să acordați prioritate orelor de somn.
2. Lipsa somnului te face să iei decizii proaste
Lipsa somnului poate schimba deciziile pe care le luăm? Cercetările sugerează că este posibil. Gates pare să-și fi dat seama că somnolența îi afecta capacitatea de a funcționa.
„Știam că nu sunt la fel de bine focusat când funcționam în principal cu cofeină și adrenalină, dar eram obsedat de munca mea și credeam că dacă dorm mult sunt leneș”, a scris el.
3. Poate înăbuși creativitatea
Se spune că „noaptea e un sfetnic bun”. Poate de aceea mulți oameni susțin că cele mai bune idei, la probleme stringente, le vin adesea peste noapte. Există un motiv. REM, sau somnul cu mișcarea rapidă a ochilor, este atunci când visăm și când creativitatea tinde să înflorească.
Intrăm și ieșim din somnul REM, dar cel mai intens somn REM are loc, de obicei, numai după câteva ore de somn, motiv pentru care visăm atât de des chiar înainte de a ne trezi dimineața.