Bill Gates consideră că marile companii petroliere au un rol în tranziția la energie curată. Co-fondatorul Microsoft, care a fondat firma de inovare nucleară TerraPower, nu crede însă că toți giganții petrolieri vor mai rezista și le prevede sfârșitul în cel mult trei decenii.
Bill Gates le cântă prohodul giganților petrolieri
Să nu presupunem că „noile ere vor fi marcate de căderea acestor giganți”, a afirmat Bill Gates într-o declarație de presă. „Da, unii dintre acești giganți petrolieri se vor prăbuși, peste 30 de ani. Unele companii petroliere vor valora foarte puțin”, a adăugat el, potrivit Axios.
„Sper totuși ca doar puține dintre marile companii să reușească. Cu siguranță suntem deschiși. Ideea de a opri investițiile vechi, ca tactică, spre deosebire de ideea de a investi în ceva nou, nu pot să înțeleg cum se poate întâmpla asta”, a mai spus Gates.
Miliardarul crede însă că doar câțiva dintre ”marii jucători vor face tranziția”
O serie de companii petroliere ale unor giganți europeni au decis să facă tranziția în domenii precum energia regenerabilă, vehiculele electrice și hidrogenul, deși petrolul și gazele rămân afacerile lor dominante.
Gates vede un mare potențial în domenii precum hidrogenul „albastru”. El a declarat că „avem o infrastructură de conducte în Statele Unite, care, probabil, va putea fi adaptată pentru a furniza hidrogen”.
De altfel, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Gates, fondator al companiei Breakthrough Energy Catalyst, au anunțat zilele acestea, împreună cu Banca Europeană de Investiții, lansarea unui parteneriat pentru investiții de un miliard de dolari în tehnologii „curate”, care vor duce la o economie europeană neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon.
Oganizația nonprofit a magnatului american, Breakthrough Energy, a anunțase anterior că colaborează cu șapte corporații pentru programul său de accelerare a dezvoltării tehnologiilor climatice inteligente pentru a atinge emisii zero net până în 2050.
Proiectul se va concentra pe accelerarea implementării a patru tehnologii: captarea directă a carbonului, hidrogenul verde, stocarea de energie pe termen lung şi combustibilii durabili pentru aviaţie. Dar vor fi luate în calcul şi alte inovaţii, pentru reducerea emisiilor de carbon rezultate în urma producerii oţelului şi cimentului, de exemplu.