Unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, miliardarul american Bill Gates, a ales ca destinaţie de vacanţă Croaţia.
Mai exact, fondatorul Microsoft şi familia sa se vor caza în oraşul Skradin, de lângă Parcul Naţional Krka, unde va face o serie de excursii. El a mai fost în Croaţia şi în trecut, chiar în aceeaşi zonă şi a fost impresionat de frumuseţea peisajelor în general şi de lacuri şi cascade în particular.
Parcul Naţional Krka şi oraşul Skradin au mai fost vizitate recent de o serie de personalităţi precum Michael Schumacher, Roman Abramovici şi Rania, regina Iordaniei.