Programul Biblionet prin care Fundaţia Bill & Melinda Gates vrea să echipeze toate bibliotecile din România cu calculatoare şi internet gratuit a ajuns şi în Târgu Mureş.
“Biblioteca Judeţeană Târgu Mureş devine un centru de acces gratuit la internet pentru toţi locuitorii oraşului Târgu Mureş”, se arată într-un comunicat al MCSI.
“Bibliotecile Publice înseamnă acces la informaţie, iar programul Biblionet este unul practic, care ne ajută atât în alfabetizarea digitală a populaţiei, cât şi în extinderea accesului la internet, etape semnificative pe care România trebuie sa le parcurgă în viitorul apropiat” , a declarat Ministrul Valerian Vreme în cadrul evenimentului.
Programul Biblionet a presupus până în acest moment în Judeţul Mureş dotarea cu 99 de calculatoare a 21 de biblioteci, inclusiv Biblioteca Judeţeană. Valoarea investiţiei în echipamente de hardware, software şi în sesiunile de instruitre destinate bibliotecarilor se ridică la aproximativ 172.000 de dolari.
Biblionet este o iniţiativă a Fundaţiei Bill & Melinda Gates în valoare totală de 26,9 milioane de dolari acordaţi cetăţenilor români pe o durată de 5 ani şi îşi propune facilitarea accesului la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice.
Fundaţia Bill & Melinda Gates este cea mai mare fundaţie corporatistă din lume. La finalul anului 2010, Fundaţia înregistra 891 de angajaţi, fonduri în valoare de 36,74 miliarde de dolari şi a acordat programe de finanţare nerambursabilă (granturi) în valoare totală de 24,45 miliarde de dolari. Numai în 2010, Fundaţia Bill & Melinda Gates a oferit aproximativ 2,6 miliarde de dolari sub formă de granturi şi alte contribuţii caritabile.