Efortul face parte din acțiunea miliardarului american Bill Gates de a ajuta la combaterea schimbărilor climatice și vrea să ajute la reducerea emisiilor de gaze care încălzesc planeta, fără a compromite fiabilitatea rețelei, scrie Reuters.
TerraPower LLC, fondată de Gates în urmă cu 14 ani, și partenerul său GE Hitachi Nuclear Energy, intenționează să comercializeze stații numite Natrium în Statele Unite la sfârșitul acestui deceniu, a declarat președintele și directorul executiv TerraPower, Chris Levesque.
El a mai declarat că aceste companii caută finanțări suplimentare de la partenerii privați și Departamentul pentru Energie din SUA și că proiectul are sprijinul companiei PacifiCorp, deținută de Berkshire Hathaway a miliardarului Warren Buffett, împreună cu Energy Northwest și Duke Energy.
Până în 2050 „vom vedea sute de reactoare din întreaga lume rezolvând multiple nevoi energetice ”, a spus Levesque.
Micile centrale cu o putere de 345 MW vor fi răcite cu sodiu lichid și vor costa aproximativ 1 miliard de dolari fiecare.
Noile centrale sunt proiectate să completeze o energie regenerabilă, deoarece vor păstra puterea reactorului în rezervoare de sare topită în zilele în care rețeaua este bine alimentată. Energia nucleară ar putea fi utilizată atunci când energia solară și cea eoliană sunt diminuate din cauza condițiilor meteorologice.