În calitate de cofondator şi CEO cu vechime al gigantului Microsoft, dar şi de filantrop, investitor şi magnat în afaceri, Bill Gates a fost ţinta unor întrebări dintre cele mai diverse, făcând dezvăluiri inedite despre viaţa sa personală în cadrul sesiunii Reddit AMA – Ask Me Anything – Întreabă-mă orice.
La începutul lunii ianuarie, Gates a apărut într-un videoclip în care bea apă obţinută din procesarea fecalelor umane, ca parte din campania de promovare a acestei metode inovative. Denumit Omniprocesorul Janicki, maşinăria revoluţionară transformă deşeurile umane în electricitate şi apă curată.
Prinipalul obstacol care stă în calea succesului acesstui omniprocesor sunt deşeurile, a spus Bill Gates într-un răspuns dat pe Reddit. "Întrucât procesarea costă bani, ele sunt pur şi simplu aruncate în mahalalele din ţările sărace. Sistemul pe care lumea bogată îl foloseşte, pomparea în apă curată şi pomparea spre o fabrică procesatoare, este prea scump. Am provocat inginerii să creeze un procesator de deşeuri în cazul căruia costurile să poată fi acoperite de energia şi apa curată pe care le produce. S-au făcut progrese. O echipă, Janicki, despre care s-a scris în Wired, trimite anul acesta un prototip al maşinăriei în Senegal. Eliminarea deşeurilor ajută mult la reducerea bolilor şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă."
Gates a adăugat că va mai fi nevoie de cinci ani pentru ca astfel de maşinării de procesare – sute, mai exact – să ajungă în zeci de oraşe din lume.
În sesiunea de întrebări, Gates a discutat şi despre munca fundaţiei filantropice a sa şi a soţiei sale Melinda, vorbind în special despre progresul vaccinărilor în lumea întreagă şi despre eradicarea poliomielitei.
Astfel, potrivit lui Bill Gates, vaccinarea este aspectul care a îmbunătăţit cel mai mult viaţa în ţările sărace în ultimii cinci ani. "Abilitatea de a creşte sănătos este cel mai elementar lucru. Atât de mulţi copii iau boli infecţioase şi nu se dezvoltă mental şi fizic. Eram în Berlin ieri ca să ajut la strângerea a 7,5 miliarde de dolari pentru vaccinuri pentru copiii din ţările sărace."
Următorii 30 de ani vor aduce mai mult progres ca niciodată în tehnologie, a afirmat Bill Gates. "Chiar în următorii 10 ani probleme ca vederea, înţelegerea vorbirii şi traducerea se vor îmbunătăţi. Sarcinile roboţilor mecanici precum apucarea unui fruct sa mişcarea unui pacient din spital vor fi rezolvate. Odată ce computerele/ roboţii vor ajunge la un nivel de capacitate în care vederea şi mişcarea sunt uşoare pentru ei, apoi vor fi folosiţi în mod extensiv."
Gates a anunţat şi un nou proiect pentru care colaborează cu Microsoft – Personal Agent Agentul Personal, care "îşi va aminti totul şi te va ajuta să te întorci şi să găselti lucruri şi să te ajute să alegi lucrurile cărora să le acorzi atenţie". Agentul Personal va ajuta la selectarea celor mai potrivite aplicaţii atunci când toate îţi comunică lucruri aparent importante şi va funcţiona pe toate dipozitivele.
Cel mai bogat om din lume în 2014 a primit şi întrebări despre viaţa sa de zi cu zi, despre obiceiuri, preferinţe, temeri şi regrete.
"Mă simt destul de prost că nu ştiu nicio limbă străină", a răspuns Bill Gates. "Am învăţat latina şi greaca în liceu şi am luat note de zece şi cred că îmi ajută vocabularul, dar îmi doresc să ştiu franceză sau arabă sau chineză. Sper în continuare să am timp ca să studiez una dintre ele – probabil franceza, pentru că e cea mai uşoară. Am folosit pentru un timp Duolingo – aplicaţie pentru telefon şi PC cu jocuri educative pentru învăţarea de limbi străine, dar nu m-am ţinut. Mark Zuckerberg a învăţat în mod uimitor mandarina şi a făcut o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu studenţi chinezi – incredibil."
Despre produsele pe care le cumpără în general, Gates spune: "Sunt destul de elementar când vine vorba de haine şi mâncare. Marele meu dezmăţ este avionul cu care zbor. Joc tenis, deci investesc în încălţăminte şi rachete ca să devin mai bun, dar nu fac mare diferenţă."
Referitor la o lecţie învăţată pe propria piele, Bill Gates ne dă un sfat: "Nu staţi treji până târziu noaptea, deşi cartea e captivantă. Vei regreta dimineaţa. Încă lucrez la problema asta."
Despre folosirea sau nu a sosului la carnea gătită la grătar el spune: "Sos. Mult sos. Mereu dau puţin pe mine, aşa că evit grătarul înaintea apariţiilor la televizor."
Despre animalele de casă: "Avem doi câini. Unul e Oreo, iar celălalt e Nilla. Petrec mai puţin timp cu ei decât o fac copiii, dar chiar îmi place de ei când nu latră noaptea şi nu mănâncă lucruri pe care nu ar trebui şi când sunt bine dresaţi în casă. Am rezistat tentaţiei de a lua un al treilea câine."
Referitor la produsul tartinabil preferat, Bil Gates apune: "Unt? Unt de arahide? Cremă de brânză? Oricare din astea."