Divorţul dintre Bill şi Melinda Gates a fost finalizat, în mod oficial, la începutul acestei săptămâni. Într-un interviu acordat CNN, cofondatorul Microsoft vorbeşte despre întâlnirile pe care le-a avut cu un personaj extrem de controversat din Statele Unite, Jeffrey Epstein, întâlniri care, a scris o parte a presei, ar fi nemulţumit-o profund pe Melinda.
Într-un interviu acordat recent postului de televiziune CNN, Bill Gates, cofondatorul gigantului Microsoft, a vorbit despre relaţia sa cu miliardarul Jeffrey Epstein.
“A fost o greșeală uriașă să petrec timp cu el”
Reamintim că Epstein a fost acuzat de trafic de carne vie şi a fost găsit mort în celulă, în august 2019, în aşteptarea procesului său.
Bill Gates spune că s-a întâlnit de mai multe ori cu Jeffrey Epstein sperând că va obține fonduri pentru a lupta împotriva problemelor de mediu.
“A fost o greșeală uriașă să petrec timp cu el, să-i ofer credibilitate.
Am avut câteva cine cu el, știți, sperând că ceea ce spunea, despre obținerea unor miliarde în scopuri filantropice prin intermediul relațiilor sale, s-ar putea întâmpla.
Când a început să pară că asta nu se va întâmpla, relația s-a încheiat”, a declarat Bill Gates pentru CNN în interviul respectiv.
Bill Gates nu a dorit să spună dacă relaţia cu Epstein a fost unul dintre motivele ce a condus la divorţul de Melinda Gates
Cofondatorul Microsoft nu a dorit însă să comenteze afirmaţiile celor de la Wall Street Journal, care scriau că relaţia socială cu Epstein a avut un rol în divorţul său de Melinda Gates, aceasta fiind îngrijorată de relaţia dintre Bill Gates şi Jeffrey Epstein încă din 2013.
Bill şi Melinda Gates au pus capăt în mod oficial căsniciei lor de 27 de ani, după ce un judecător din comitatul american King a aprobat luni, 2 august, divorţul fostului cuplu, potrivit unor documente judiciare consultate de jurnaliştii revistei People.
Miliardarul american Jeffrey Epstein a fost acuzat de procurori, în luna iulie 2019, că a operat o rețea de trafic de carne vie și a abuzat zeci de tinere minore. Epstein mai evitase în trecut acuzaţii similare, încheind un acord cu procurorii, pledând vinovat la două acuzații de prostituție și petrecând 13 luni în închisoare.
În august 2019, în aşteptarea procesului, Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celulă, iar autorităţile au concluzionat că miliardarul s-a spânzurat.