În întreaga lume, companiile aeriene, restaurantele și hotelurile nu pot ocupa locuri de muncă rămase libere, împiedicând eforturile de a valorifica cererea consumatorilor, potrivit CNN.

Mulți muncitori care au renunțat la joburi sau au fost trimiși acasă când pandemia a lovit nu s-au mai întors pe șantierele navale, în fabrici sau pe șantiere.

Până și restaurantele cu stele Michelin și băncile de pe Wall Street spun că nu pot angaja suficienți oameni pentru a satisface cererea.

În Statele Unite, republicanii au dat vina pe ajutoarele de șomaj, care, spun ei, au agravat problema, în timp ce economiștii de stânga propun o soluție simplă: salarii mai mari.

În Regatul Unit, grupurile de lobby cer guvernului Boris Johnson să revizuiască regulile de imigrație post-Brexit, astfel încât europenii să poată ocupa posturile vacante. Liderii din Singapore și Australia sunt supuși presiunii pentru a relaxa restricțiile de călătorie, astfel încât lucrătorii migranți să se poată întoarce.

Pandemia a provocat un șoc fără precedent economiei globale

Din ce în ce mai clar este că, după ce pandemia a provocat un șoc fără precedent economiei globale, lăsând zeci de milioane de oameni fără un loc de muncă, piața muncii nu va mai fi niciodată aceeași.

Muncitorii calificați sunt blocați în joburi greșite. Alții fie s-au pensionat devreme fie sunt sceptici cu privire la revenirea la muncă din cauza temerilor persistente privind sănătatea.

Benzinăriile din SUA, afectate de lipsa camioanelor

Economia ieșită din criza pandemiei arată complet diferit de cea care a precedat-o. Cererea este mai mare în unele sectoare și mai mică în altele. Lucrătorii au părăsit locurile de muncă din prima linie în unele industrii pentru roluri mai puțin expuse la coronavirus sau care nu vor fi afectate de blocaje.

În SUA, un număr record de 4 milioane de persoane și-au părăsit locurile de muncă în aprilie. Un sondaj recent efectuat de EY pe mai bine de 16.200 de angajați la nivel global a constatat că mai mult de jumătate iau în considerare renunțarea la locul de muncă după pandemie dacă nu li se va oferi suficientă flexibilitate în ceea ce privește locul și momentul în care lucrează.

America a raportat un record de 9,3 milioane de locuri de muncă libere

În întreaga lume, companiile au aceeași problemă: lipsa lucrătorilor. Au nevoie de ei repede, dar nu îi găsesc întotdeauna. America a raportat un record de 9,3 milioane de locuri de muncă libere în aprilie. Marea Britanie a înregistrat o creștere cu 45% a ofertelor de locuri de muncă.

Grupul de cercetare IHS Markit anunță că firmele din întreaga Uniune Europeană suferă de lipsa personalului, deoarece activitatea comercială crește în cel mai rapid ritm din ultimii 15 ani.

„Cu siguranță există lipsă de oameni pe piața muncii”, a declarat Andrew Hunter, cofondatorul Adzuna. „Aveți toate aceste locuri de muncă pe piață, dar nimeni nu aplică cu adevărat pentru ele”, adaugă el.

Unde au dispărut muncitorii?

Există mai multe motive pentru care întreprinderile nu găsesc suficienți oameni. Unul ar fi nepotrivirea locației. Pandemia a declanșat o mișcare în masă a oamenilor, care au părăsit orașele, pe măsură ce locurile de muncă dispăreau, iar avantajele vieții urbane s-au evaporat.

Mulți studenți care ar fi aplicat pentru joburi în industria ospitalității la New York sau Londra locuiesc sunt încă acasă, în timp ce alții au rămas în afara centrelor urbane.

Asociația britanică de transport rutier, care spune că industria a pierdut 15.000 de șoferi din UE, din ianuarie, a trebuit să anuleze anul trecut 30.000 de teste de șoferi din cauza distanțării sociale.

Pandemia a dus la schimbări mari pe piața muncii

Pandemia a dus la schimbări mari pe piața muncii, întrucât oamenii reconsideră locurile de muncă pe care le vor, solicitând anumite condiții.

„Dacă această lipsă a forței de muncă persistă mult timp sau se răspîndește în întreaga economie, ne-am putea aștepta la o creștere a salariilor, ceea ce ar duce la creșterea inflației”, a declarat Paul Dales, economist-șef britanic la Capital Economics.

În funcție de cât de repede se întorc oamenii la muncă și de joburile pe care le aleg, va depinde și modul în care va avea loc revenirea economică mai mare.