În centrul atenției mass-media generate de alegerile americane, unii au deplâns faptul că alegerile europene nu ar provoca același entuziasm și însufleţire. Și unii care au susţinut dispariţia colegiului electoral american și, eventual, al egalității statelor în Senat. Nu regret una și nici nu susţin cealaltă.

Există două lecții importante pe care europenii le pot învăța din alegeri și din sistemul electoral american.

Polarizarea, democratică și legitimă, pune la încercare unitatea organizațiilor politice. Cu cât sunt mai recente, mai puțin înrădăcinate și mai puțin întrepătrunse, cu atât este mai mare pericolul în care se află. Dacă Statele Unite sunt diverse, Europa este mult mai mult. Oricine susţine în momentul de faţă alegerea directă a președintelui Statelor Unite, mâine va dori același lucru în Europa, urmat de legitimarea exclusivă a Parlamentului European, deoarece în Consiliu reprezentarea statelor denaturează ideea un om, un vot.

Un sistem electoral complex

Sistemul electoral american complex răspunde unui context și ideii de egalitate între statele membre ale aceleiași federații. Dacă timpul cere reformă, este o chestiune internă.

Sistemul european complex corespunde ideii potrivit căreia pe lângă popoarele din Europa, există state preexistente la care ideea de apartenență este mai puternică. A face din alegerea celui care prezidează Comisia Europeană o alegere directă a președintelui Comisiei Europene ar servi, cu siguranță, la a transforma acest proces într-unul mai combativ și mai entuziast, dar nu ar face Europa mai unită. Dimpotriva. Divizările dintre câștigători și învinși ar fi divizări europene, care ar opune popoare și regiuni a căror apartenență la Uniunea Europeană este, chiar și printre fondatori, recentă și fragilă.

O tentativă eșuată

Tentativa eşuată de a alege persoana care prezidează Comisia prin sistemul capului de listă al partidelor europene a fost deja un semn al slăbiciunii unui proces de polarizare. Deși au fost unii care au câștigat, a existat o coaliție în Parlament care le-a refuzat învestitura (ceea ce a dus la o alegere mult mai bună, trebuie spus), în numele, până la urmă, faptului că sistemul este parlamentar.

Sistemul politic european complex, în care se amestecă legitimitatea electorală directă și indirectă, ponderea fiind când egală, când diferită de state, făcând în aşa fel, încât nici în Consiliu, nici în Parlament să nu existe majoritate și opoziție, face necesare compromisurile. Grele, lente, limitând unele mari inițiative, dar agregatoare.

Europa nu entuziasmează și aceasta este o virtute. Ceea ce nu înseamnă că nu putem și nu ar trebui să acordăm mai multă atenție la ceea ce propune și face. A nu fi conflictual nu înseamnă că nu este important. A fi consensual nu înseamnă că nu trebuie să participi. Există modalități de a face dezbaterea europeană mai interesantă, fără a o transforma într-o bătălie spectaculoasă.