Bine de știut! Medicamente la care trebuie să renunți înainte de vaccinare. Nu se iau în timpul imunizării
Luni, 18 ianuarie, în România a ajuns cea de-a cincea tranșă de vaccin anti COVID-19, constând în 87.750 de doze noi care vor fi folosite în cea de-a doua etapă de vaccinare. În cea de-a doua etapă a campaniei se pot vaccina persoanele cu vârsta peste 65 de ani, pacienții cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalul care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale.
Printre cei eligibili pentru a beneficia de vaccinul anti COVID-19 în această etapă se numără și pacienții cu afecțiuni dermatologice. Cei mai mulți dintre aceștia se pot vaccina fără restricții, însă există și situații în care cei care suferă de boli dermatologice trebuie să țină cont de o serie de indicații.
Ce medicamente nu trebuie să iei în timpul imunizării
Pacienții cu afecțiuni dermatologice care se pot vaccina fără restricții
„Trebuie precizat încă de la bun început că nu există niciun motiv întemeiat pentru care marea majoritate a pacienților cu afecțiuni dermatologice să refuze vaccinul anti COVID-19. Din contră, cea mai bună alegere pe care o pot face pentru sănătatea lor este să se programeze la vaccin,” afirmă Dr Mihaela Leventer, medic primar dermatolog, fondator al Dr. Leventer Centre.
Ce afecțiuni sunt vizate
Pacienții cu afecțiuni dermatologice cronice precum psoriazis, lupus eritematos, vasculite, sarcoidoza etc. dar și pacienții care au suferit de un cancer de piele, fie el carcinom, melanom sau altă formă de tumoră, se pot vaccina și îi încurajăm să o facă.
Bine de știut! Medicamente la care trebuie să renunți înainte de vaccinare. Nu se iau în timpul imunizării
„Pacienții oncologici care au fost operați sau urmează să trateze un cancer de piele constituie o categorie de risc în fața îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2. Pentru ei vaccinarea este foarte importantă, riscul dezvoltării unei forme grave de COVID-19 fiind mare. Trebuie să știți că în melanomul malign metastazat se folosește de 10 ani un vaccin, TVac, care controlează răspândirea metastazelor în tranzit.
Deci vaccinarea în cazul afecțiunilor cutanate maligne nu este interzisă ci, din contră, recomandată. Nu sunt ridicate semne de îngrijorare nici la pacienții aflați deja sub terapie antineoplazică și vaccinul ARNm. Conform recomandărilor OMS, pacienții oncologici sunt pe locul doi în rândul priorităților de vaccinare, după personalul medical,” amintește Dr. Mihaela Leventer.
Pacienții cu afecțiuni dermatologice care se pot vaccina doar după respectarea unor indicații precise
Pacienții aflați pe tratament biologic, așa cum se administrează în psoriazis, nu au restricții legate de vaccinare. Însă, dacă sunt în curs de începere a terapiei biologice pentru boală vor amâna medicația până vor face cele două doze de vaccin.
De asemenea, pacienții aflați sub tratament cronic cu glucocorticoizi așa cum se întâmplă în bolile buloase, lupus eritematos și altele pot face vaccinul după ce scad dozele de medicație imunosupresoare sub control medical.
Ce spune un medic dermatolog
„Medicii trebuie să evalueze starea pacientului cu o afecțiune cronică, factorii de risc suplimentari cum ar fi alte afecțiuni asociate, să stabilească dacă medicația imunosupresoare poate fi sistată sau redusă pentru o perioadă de 28 de zile și să sfătuiască pacientul în fiecare situație particulară.
Singurele limitări la vaccinare sunt pentru pacienții care au avut episoade alergice grave în antecedente. Aici intră urticaria cu angioedem și alergii postmedicamentoase severe, afecțiuni dermatologice bine cunoscute,” adaugă Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog.
Centrul Dr. Leventer s-a dezvoltat cu scopul de a oferi pacienților cu afecțiuni dermatologice soluții integrate și complete, atât pentru pielea sănătoasă, cât și pentru pielea bolnavă. Centrul oferă servicii de screening și biopsie de piele, tratamente pentru toate afecțiunile dermatologice, excizii de tumori pentru cancerul de piele de tip melanom, intervenții chirurgicale Mohs pentru cancerul de piele de tip carcinom și servicii de dermatoestetică și cosmetică medicală.
Bine de știut! Medicamente la care trebuie să renunți înainte de vaccinare. Nu se iau în timpul imunizării