Instrumente pentru agricultura românească
Adoptarea acestor instrumente trebuie să fie încurajată şi sprijinită în mod explicit în noul Regulament privind utilizarea durabilă (SUR) sau prin alte instrumente complementare, pentru a permite fermierilor din România să contribuie cu succes la atingerea ţintelor de reducere propuse.
„Industria noastră consideră că inovarea poate reprezenta răspunsul potrivit la provocările actuale cu care ne confruntăm. Ne menţinem angajamentul de a oferi fermierilor instrumente inovatoare care să le permită să îşi protejeze culturile de boli, dăunători şi buruieni”, a declarat directorul General al CropLife Europe, Olivier de Matos.
Conform sursei citate, această propunere reprezintă încă o oportunitate de a discuta şi de a promova în mod deschis instrumentele şi tehnologiile agricole inovatoare de care fermierii vor avea nevoie pentru a asigura o aprovizionare cu alimente sustenabilă şi sigură.
AIPROM împreună cu CropLife Europe doreşte să se implice într-un dialog mai amplu şi să contribuie la furnizarea de soluţii pentru fermierii români şi europeni.
Reprezentanţii asociaţiei susţin că regulamentul privind utilizarea durabilă (SUR) are nevoie de inovaţie pentru îndeplinirea ţintelor de reducere a utilizării pesticidelor şi a riscurilor
„Industria noastră poate contribui la reducerea utilizării pesticidelor şi a riscurilor doar prin facilitarea accesului la inovare, oferind suficiente soluţii pentru protejarea plantelor împotriva bolilor, dăunătorilor şi a buruienilor”, se menţionează în comunicat.
Problema pesticidelor
Astfel, potrivit AIPROM, pentru ca obiectivele de reducere a emisiilor să fie realizabile şi realiste, acestea ar trebui să fie practice, să se bazeze pe dovezi şi să ţină seama pe deplin de orice iniţiative de reducere relevante.
Stabilirea unor obiective arbitrare nu ia în calcul eforturile semnificative pe care Statele Membre le-au depus pentru a reduce utilizarea pesticidelor şi a riscurilor aferente, precum şi de diferitele condiţii agronomice din România şi din Europa, precizează sursa citată.
„O astfel de abordare unitară pentru toţi în ceea ce priveşte obiectivele de reducere a utilizării şi riscurilor asociate pesticidelor nu este practică. Dacă dorim cu adevărat să transformăm sistemul, nu putem stabili obiective arbitrare care vor ajunge să îi îndepărteze chiar pe cei care produc zilnic alimente sănătoase şi sustenabile pentru cetăţenii europeni şi nu numai. Credem cu tărie că reducerea impactului agriculturii nu înseamnă reducerea instrumentelor pe care fermierii le au la dispoziţie.
Este necesar să discutăm despre instrumentele necesare pentru o astfel de tranziţie şi, prin urmare, SUR trebuie să îmbrăţişeze inovarea ca fiind principalul său facilitator. Diferitele reglementări nu ar trebui să funcţioneze izolat dacă dorim să îndeplinim obiectivele Green Deal. Prin urmare, orice obiective sugerate ar trebui să garanteze existenţa unor alternative viabile şi eficiente pe piaţă”, mai spus Olivier de Matos.
Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România (AIPROM) a fost înfiinţată în 2002 şi reprezintă companiile care dezvoltă, formulează şi reambalează produse pentru protecţia plantelor. AIPROM reprezintă peste 85% din piaţa de produse de protecţia plantelor din România. Totodată, AIPROM este membră a CropLife Europe.
CropLife Europe promovează soluţiile durabile de protecţie a plantelor, inovatoare şi bazate pe ştiinţă. Soluţiile oferite de membrii CropLife Europe menţin culturile sănătoase şi contribuie la furnizarea de alimente sigure, accesibile, sănătoase şi durabile pentru europeni. Asociaţia europeană de protecţie a plantelor promovează practicile agricole moderne, utilizarea inovaţiei şi a tehnologiei pentru un model de agricultură mai durabil.