Mai mult, aceasta arată că Autorităţile de Management sunt neacreditate riscând, astfel, nedecontarea cheltuielilor pentru 2016.
"Din păcate, în locul unei atitudini oneste, domnul Ghinea (ministrul Fondurilor Europene – n.r.) a intrat într-o stare de negare, deşi toate cifrele arată grad de absorbţie zero prin programele coordonate de Ministerul Fondurilor Europene. Rata de absorbţie este zero, pentru că ea se calculează în funcţie de cât ai primit cu titlu de rambursare de la Comisia Europeană. Cererea de rambursare se face numai după ce ai cheltuit avansul de 1,5 miliarde euro – bani care stau în cont la BNR cu dobândă negativă – şi numai după acreditarea sistemului. Ori, în acest moment sistemul nu este acreditat. Aceste lucruri, cu titlu de exemplu, ar fi trebuit să le lămurească domnul ministru, nu să evite răspunsurile sau să ofere răspunsuri neadevărate, inducând manipulativ în eroare opinia publică', a explicat Ana Birchall.
Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor l-a audiat, luni, pe Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene. În cadrul audierii, ministrului i-au fost solicitate răspunsuri referitoare la stadiul actual al absorbţiei fondurilor europene, strategia de reorganizare a activităţii Ministerului Fondurilor Europene (MFE), precum şi la acţiunile avute în vedere pentru creşterea performanţei instituţiilor cu atribuţii în absorbţia fondurilor europene şi măsurile concrete pentru accelerarea absorbţiei fondurilor UE.
În context, Ana Birchall precizează că i-a solicitat ministrului de resort să prezinte situaţia la zi a facturilor achitate de către Autorităţile de Management pentru perioada 2014-2020 în condiţiile în care, din informaţiile Comisiei de specialitate rezultă că, pentru acest exerciţiu financiar, Ministerul Fondurilor Europene are grad de absorbţie zero, iar dacă Autorităţile de Management nu vor fi acreditate în acest an nu vor mai putea fi decontate cheltuielile pe anul 2016.
"De asemenea, românii aşteptau explicaţii şi un program de efectuare a plăţilor pentru exerciţiul bugetar 2007-2013, pentru că, din informaţiile comisiei noastre, sunt beneficiari care au depus facturi încă din noiembrie-decembrie 2015 şi care nici până în acest moment nu sunt plătite", a subliniat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene în cadrul audierii.
Ana Birchall a menţionat, totodată, că audierea de luni este un semnal de alarmă pe care Parlamentul, prin Comisia pentru afaceri europene, îl trage referitor la dezastrul pe care România îl înregistrează în domeniul absorbţiei fondurilor europene.
"Audierea de astăzi este un semnal de alarmă pe care Parlamentul, prin Comisia pentru afaceri europene, îl trage referitor la dezastrul pe care România îl înregistrează în domeniul absorbţiei fondurilor europene. Aşa cum am afirmat de fiecare dată, România nu are voie să piardă trenul fondurilor europene în exerciţiul bugetar 2014-2020. Ministrul Fondurilor Europene trebuie să îşi asume un rol activ în rezolvarea cauzelor care au determinat problemele privind gradul de absorbţie. Absorbţia fondurilor europene reprezintă un domeniu mult prea important pentru a-l trata cu diletantism şi superficialitate", a mai spus Birchall.
În cadrul audierilor de luni, ministrul Fondurilor Europene a calificat drept "prematură" declaraţia deputatului PSD, potrivit căreia gradul de absorbţie al fondurilor europene în 2016 este zero.
"Eu am fost elegant când am spus că este o declaraţie prematură, că nu am vrut să spun că este o minciună. 57 milioane euro sunt banii intraţi pentru 2014-2020. Deci este mai mult decât zero. A doua declaraţie prematură a fost în legătură cu Planul Juncker. Acest Guvern are 5 proiecte trecute de faza preliminară a CE, deci cu 5 mai multe decât Guvernul Ponta. Nu MFE este ministerul însărcinat cu contactul pe Planul Juncker şi mă aşteptam să ştiţi acest lucru", a spus Ghinea.
În context, ministrul de resort a precizat că a pus la dispoziţia Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor scrisoarea prin care CE informează Parlamentul European că în exerciţiul financiar 2014-2020 au fost trimişi către România 57 milioane de euro.
Acesta a arătat că suma 57 de milioane de euro a fost alocată pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
AGERPRES