“Te uiți la buget, te uiți la cum a fost construit și îți dai seama cât de nerezonabilă este construcția bugetară pe partea de venituri, pentru că în momentul în care anul trecut am avut o creștere record, în momentul în care s-au aruncat banii în piață și creșterea asta a fost aproape exclusiv din consum, anul acesta nu mai avem motoare să creștem tot așa pentru că nu o să se mai poată arunca încă și mai mulți bani pe salarii, pe pensii”, a declarat Gabriel Biriș în cadrul emisiunii Capital TV.
Fostul demnitar consideră că Agenția Națională de Administrare Fiscală are o misiune imposibilă, atât în ceea ce privește planul de încasări din TVA, cât mai ales în cazul impozitului pe venit. Iar un prim argument este dat de ritmul de creștere la colectare de anul trecut.
“ANAF a revenit în a doua jumătate a anului, și-a făcut planul și l-a și depășit un pic, ceea ce e o performanță pentru actuala conducere a ANAF, dar nu a ținut pasul cu creșterea economică. Probabil că gap-ul de TVA, anul acesta, va fi mai mare decât anul trecut. Adică randamentul colectării va fi mai mic. În acest context, presiunea pe care a pus-o planul de încasări pe ANAF este, în opinia mea, nerezonabilă. Planul era anul trecut de 32 de miliarde la impozitul pe venit, anul acesta e de 27 de miliarde, în condițiile în care impozitul pe venit a scăzut mai mult de jumătate”, a mai spus Gabriel Biriș.