“E o mare degringoladă, o lipsă uriașă de încredere, care s-a amplificat anul trecut, în capacitatea guvernului de a veni cu soluții care să aibă sens. Gândiți-vă doar la atât: ideea cu impozitul pe gospodărie, care a venit anul trecut în primăvară și care nu era în programul de guvernare. Iar acum a revenit, probabil, odată cu revenirea domnului Vâlcov în prim plan”, a declarat Gabriel Biriș, care a mai precizat și două motive pentru care impozitul pe gospodărie nu ar trebui luat în calcul în România.

Astfel, cu impozitul pe gospodărie, statul poate încasa banii din impozitul pe venit abia după terminarea anului fiscal, adică în momentul în care contribuabilii își declară veniturile.

“Vorbim de o gaură de 4% din PIB – acum 3%, că a scăzut impozitul – din veniturile bugetare. Dacă te uiți în momentul de față la Legea 6 privind bugetul de stat, estimarea pe 2018 este de 26 de miliarde din impozitul pe salariu. Păi dacă renunți la reținerea la sursă, așa cum vrea domnul Vâlcov, renunți la tot venitul acesta la buget, adică 3% din PIB, și creezi niște dezechilibre uriașe. Un deficit de 6% din PIB, autogenerat, va crește costul creditului pentru toată datoria publică a României, pentru că Ministerul de Finanțe va acționa ca un vacuum de cash, de lichidități, din piață – iar pentru bănci este foarte convenabil să finanțeze Ministerul Finanțelor – și nu vor fi bani pentru economia reală”, a explicat Gabriel Biriș.

Mai mult, avocatul a mai atras atenția și asupra unui alt aspect la care, probabil, inițiatorii proiectului nu s-au gândit – nu toată lumea va dori sau va putea să plătească.

“În momentul în care renunți la reținerea la sursă, renunți la administrarea fiscală pe persoană, pe CNP, și introduci conceptul de gospodar șef – adică reprezentantul gospodăriei, care nu-i clar cum e definită -, ce faci? Pui 5 milioane de familii, de gospodării, pe drumuri să se înregistreze la începutul anului, ca după aia, în anul următor, acest reprezentant să depună o declarație în 2020, pe 25 mai – declarația 200 – timp în care oamenii primesc niște bani, care nu toți sunt ai lor, că o parte trebuie să-i dea, și o să-i cheltuiască. Ce faci, alergi după ei?”, se întreabă retoric Gabriel Biriș.