Schimbarea permanentă a regulilor şi a procedurilor, strategia de comunicare folosită de Autorităţile de Management şi birocraţia sunt cele mai mari probleme apărute în procesul de accesare a fondurilor europene, conform raportului „112 pentru Fonduri Structurale”. Gradul ridicat de birocraţie rămâne una dintre caracteristicile fundamentale ale mecanismelor de implementare a fondurilor structurale, se arată în raportul „112 pentru Fonduri Structurale&
Schimbarea permanentă a regulilor şi a procedurilor, strategia de comunicare folosită de Autorităţile de Management şi birocraţia sunt cele mai mari probleme apărute în procesul de accesare a fondurilor europene, conform raportului „112 pentru Fonduri Structurale”.
Gradul ridicat de birocraţie rămâne una dintre caracteristicile fundamentale ale mecanismelor de implementare a fondurilor structurale, se arată în raportul „112 pentru Fonduri Structurale”, lansat astăzi de Centrul de Resurse pentru participare publică şi de Coaliţia ONG-urilor pentru Fonduri Structurale. Documentul arată că potenţialii beneficiari se luptă cu un sistem stufos, aflat într-o continuă schimbare, lipsit de predictibilitate, claritate şi coerenţă.
Deficitul de personal îngreunează, la rândul său, funcţionarea eficientă a sistemului de accesare. „Foarte multe contracte semnate în acest moment lucrează cu un deficit de personal de aproximativ 30%, care, din nefericire, a crescut odată cu volumul de muncă. Autorităţile de Management şi, probabil, Organismele de Intermediere se confruntă cu o importantă lipsă de personal”, a explicat Oana Preda, director al Centrului de Resurse pentru participare publică.
Printre recomandările Coaliţiei ONG-urilor pentru Fonduri Structurale se află revizuirea şi clarificarea procedurilor care definesc parteneriatul, îmbunătăţirea strategiei de comunicare, înfiinţarea unui fond de garantare a creditelor special creat pentru organizaţiile neguvernamentale şi simplificarea procedurilor.
Aproape 30 de miliarde de euro sunt puse la dispoziţie de UE pentru reducerea decalajelor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi celelalte state membre.