Un sondaj realizat de compania Regus la nivel mondial arată că aproape 60% din directorii marilor organizaţii preconizează o scădere a nevoii de spaţii de birouri, ca rezultat al modalităţilor de lucru viitoare şi doar 7% au cred că vom vedea o creştere a nevoii de astfel de spaţii. Peste jumătate din respondenţi (51%) au menţionat că biroul va deveni un loc utilizat ocazional.
„Pe măsură ce lumea virtuală câştigă teren, valorificarea agilităţii şi crearea unui puternic argument comercial pentru schimbarea modului în care muncim vor deveni esenţiale,” a spus Bob Gaudreau, Vicepreşedinte executiv, Regus.
„Viitorul în domeniul ocupaţional va implica organizaţii care se îndreaptă către un model de lucru mai flexibil, în care angajaţii vor avea posibilitatea de a-şi allege felul cum este cheltuit bugetul pentru propriul spaţiu de birou.”
Studiul a relevant că 62,5% dintre întreprinderile mari studiate au dezvoltat deja noi modalităţi de lucru, iar 59% dintre respondenţi au spus că nu mai fac eforturi să muncească eficient în afara spaţiului de lucru.
În schimb, doar 12% din persoanele intervievate doresc să lucreze de acasă. Î ceea ce privește durata deplasării de acasaă la birou, 64% din respondenţi consideră că timpul ideal pentru navetă este sub 20 de minute şi 25% vor să facă naveta în mai puţin de 10 minute. În prezent, 32% dintre respondenţii care lucrează pentru companii petrec între 41 de minute şi o oră pentru a face zilnic naveta, iar 27% petrec mai mult de o oră făcând naveta.
Nu mai puțin de 79% dintre respondenţi consideră că beneficiază de tehnologia necesară pentru fi productivi la locul de muncă şi că primesc din ce în ce mai multe resurse tehnologice care să le permită să lucreze indiferent unde s-ar afla. Mai mult de jumătate (51%) au la dispoziţie tot ce le trebuie, în timp ce 42% au câteva instrumente, dar au afirmat că posibilităţile tehnologice ar putea fi îmbunătăţite.
Ca parte a raportului, Regus şi Unwired, specialist în viitorul domeniului ocupaţional, au chestionat 600 de directori din întreaga lume pentru a analiza impresiile acestora în ceea ce priveşte situaţia actuală a spaţiului de lucru. Într-un sondaj online, respondenţii au fost întrebaţi despre subiecte de genul munca în mediul virtual, mobilitatea, colaborarea şi utilizarea spaţiului de birou.
Va deveni critic pentru companii să găsească o nouă unitate de măsură pentru costul ‘asigurării condiţiilor de muncă’ care lasă în urmă abordarea tradiţională a conceptelor de chirie şi rate într-o lume bazată pe ‘metri pătraţi’,” a spus Philip Ross, director executiv, Unwired. „Întrucât utilizarea unui birou în prezent este în general de numai 45%, birourile goale nu mai au rost într-o lume în care mobilitatea şi agilitatea vor fi acceptate de oameni ca fiind cele mai eficiente şi durabile modalităţi de lucru.”