Mircea Fechet anunță un program finanțat de stat cu fotovoltaice pentru biserici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat că autoritățile publice locale din cadrul sistemului național de asistență socială, entitățile juridice non-profit și unitățile de cult beneficiază de un buget în valoare de 250 de milioane de lei pentru a susține achiziționarea, montarea și punerea în funcțiune a panourilor fotovoltaice.
„Am decis, astăzi, să trimit la Monitorul Oficial un nou Ghid de finanţare. De data asta e vorba de un program prin care finanţăm panouri fotovoltaice pentru propriul necesar, dar şi pentru livrarea surplusului de curent electric în reţeaua naţională pentru autorităţi publice locale din sistemul naţional de asistenţă socială, pentru entităţi juridice non-profit, pentru furnizarea de servicii sociale şi, nu în ultimul rând, pentru unităţi de cult.
Am ales să lansez acest program în judeţul Bacău şi am ales să lansez acest program în comuna Măgireşti, nu doar pentru că domnul primar Câdă Ionică e un foarte bun exemplu de bună administraţie, dar mai ales pentru că aici, în comuna Măgireşti, există un astfel de centru social care are ca obiect de activitate îngrijirea persoanelor vârstnice. Obiectivul programului, aşa cum am spus mai devreme, reste reprezentat de instalarea de panouri fotovoltaice. Ne propunem să finanţăm instalaţii între 30 de kilowaţi şi 200 de kilowaţi. Bugetul pe care îl alocăm pentru acest program este de 250 de milioane de lei”, a spus Fechet, în conferinţa organizată în comuna Măgireşti, din judeţul Bacău.
Finanțarea vine din vânzarea certificatelor de gaze cu efect de seră
Potrivit oficialului, finanţarea noului programul se realizează din veniturile obţinute prin vânzarea certificatelor de gaze cu efect de seră.
Demnitarul a explicat că beneficiul unui astfel de program nu se limitează doar la un aer mai curat. datorită producerii de energie verde și regenerabilă cu ajutorul panourilor solare. El constă și în reducerea facturilor fiscale pe care beneficiarii le plătesc lunar pentru utilități. O factură mai mică la electricitate, de exemplu, ar putea însemna în același timp îmbunătățirea serviciilor sociale. Asta, pentru persoanele care utilizează aceste centre.
Maximum un milion de lei pentru fiecare beneficiar
Cuantumul finanțării este de maxim un milion de lei pentru fiecare beneficiar, iar finanțarea acoperă 100% din aceste cheltuieli. Practic, primăria sau unitatea de cult nu trebuie să contribuie cu niciun ban pentru a accesa acest program, a adăugat el.
Ministrul Mediului a menţionat că durata de implementare a unui proiect de panouri fotovoltaice este de 18 luni. De la demararea programului. Mircea Fechet a declarat că Ministerul Mediului își propune să finanțeze achiziția, montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, intenționează să suporte cheltuielile legate de consultanță. Deoarece aceste proiecte sunt adesea complexe. Și necesită expertiza unor consultanți. Finanțează, de asemenea, cheltuielile legate de proiectarea unor astfel de sisteme.
Astfel, el nu poate decât să aștepte ca un număr cât mai mare de primari, un număr cât mai mare de ONG-uri și un număr cât mai mare de unități de cult să acceseze acest program. A subliniat că durata de implementare este de 18 luni de la data la care începe programul. Acesta a adăugat că, în cadrul programului, va exista o supracontractare de 100%, „ceea ce înseamnă că vom primi proiecte în limita 500 de milioane de lei, chiar dacă bugetul iniţial al programului este de 250 de milioane”.