Un număr de 265 de firme din judeţul Bistriţa-Năsăud au intrat în insolvenţă în primele şase luni ale acestui an, potrivit datelor comunicate de Registrul Comerţului, numărul acestora crescând cu 36,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cele mai multe proceduri de insolvenţă declanşate s-au produs în lunile ianuarie (79) şi martie (82), iar cele mai puţine au fost în februarie (18) şi iunie (23).
În perioada ianuarie-iunie a anului 2011, numărul firmelor intrate sub incidenţa Legii 85/2006 a fost de 194.
Tot în prima jumătate a acestui an, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud s-au înregistrat 137 de dizolvări de firme, de trei ori mai multe decât în perioada similară din 2011, 231 de suspendări de activitate a unor societăţi, cu 69 mai multe decât anul trecut, şi 463 de radiere ale unor firme, în scădere cu nouă.
La data de 30 iunie, în Bistriţa-Năsăud erau înregistraţi puţin peste 14.000 de comercianţi activi, dintre care 6.745 sunt persoane fizice autorizate.