După ce Tesla a transmis un semnal puternic de susținere printr-o investiție masivă, valoarea Bitcoin a crescut masiv luni, 8 februarie. De asemenea, au urcat și alte criptomonede mai mici care tind să evolueze simultan cu Bitcoin.
Bitcoin a înregistrat o creștere puternică! Tesla a anunțat recent că a investit 1,5 miliarde de dolari în Bitcoin și va începe să accepte moneda virtuală ca și mijloc de plată, conform independent.co.uk
Drept urmare, prețul Bitcoin a crescut cu aproape 10% după anunțul respectiv, atingând un nou maxim istoric, de aproximativ 43.000 de dolari/unitate.
Bitcoin a înregistrat o creștere puternică
„Astfel, am investit 1,5 miliarde de dolari în Bitcoin în cadrul noii politici. Mai mult, urmează în viitorul apropiat să începem să acceptăm Bitcoin ca formă de plată pentru produsele noastre, în baza legilor existente, întâi la nivel limitat, monede virtuale pe care le vom putea lichida sau nu după primire”, transmite Tesla.
Conform constructorului de automobile electrice de înaltă performanță, investiția a fost făcută după ce și-a actualizat politica de investiții pentru a putea cumpăra mai multe feluri de active.
Criptomonedele câştigă teren şi în rândul investitorilor obişnuiţi
Miliardarul Elon Musk a adăugat în urmă cu zece zile eticheta #bitcoin profilului său de pe Twitter, ceea ce a dus la creşterea cotaţiei bitcoin. Ulterior, acesta a renunţat la această etichetă, dar a continuat să vorbească despre criptomonede cu cei 46 de milioane de urmăritori pe Twitter.
Luna trecută, cotaţia bitcoin a urcat până la un nivel record de 38.655 dolari, ceea ce înseamnă o creştere de peste 900% comparativ cu valoarea de 3.859 de dolari înregistrată în luna martie a anului trecut, pe măsură ce guvernele au majorat cheltuielile pentru a contracara impactul economic al coronavirusului. Această majorare a cheltuielilor a alimentat temerile privind inflaţia şi devalorizarea dolarului american.
În plus, criptomonedele câştigă teren şi în rândul investitorilor obişnuiţi, care sunt din ce în ce mai convinşi că bitcoin va fi un activ de durată şi nu o bulă speculativă, cum se tem unii analişti şi investitori. Dar caracterul anonim al bitcoin a sporit temerile că ar putea fi utilizat în activităţi de spălare de bani sau alte acţiuni ilegale.
Nu există reglementări specifice cu privire la monedele digitale
Sectorul criptomonedelor încă este uşor reglementat sau nereglementat, deşi au apărut standardele globale în domenii cum ar fi combaterea spălării banilor (AML).
„Trebuie să existe reglementări, ele trebuie aplicate şi implementate la nivel global, deoarece orice scăpare va fi folosită”, a avertizat recent preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.
Monedele virtuale sunt o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal şi nu deţine statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de persoane fizice ori juridice ca mijloc de schimb şi care poate fi transferată, stocată şi tranzacţionată în mod electronic.
În prezent, în Uniunea Europeană nu există reglementări specifice cu privire la monedele digitale, deoarece acestea au fost considerate prea mici pentru a pune în pericol sistemul financiar. Însă, planurile celor de la Facebook au tras un semnal de alarmă, astfel că, în prezent, blocul comunitar vrea să determine G20 să adopte măsuri globale cu privire la criptomonede.