Bitcoin se apropie din nou de 40.000 de dolari!

Bitcoin se apropie din nou de valoarea de 40.000 de dolari după ce CEO-ul Tesla, Elon Musk, a transmis într-un Tweet că a inițiat un dialog cu „minerii” de Bitcoin despre viabilitatea pe termen lung a criptomonedelor.

Astfel, în urma convorbirii, a fost format Consiliul de Minare a Bitcoin (Bitcoin Mining Council), care are ca scop principal promovarea inițiativelor de minare sustenabilă, potrivit bitcoinist.com

„Am vorbit cu minerii din America de Nord. S-au angajat să publice (…) o utilizare regenerabilă și să le ceară minerilor din toată lumea să facă astfel. Potențial promițător”, a scris Musk în tweet-ul de luni. În urma anunțului, prețul Bitcoin a crescut de la 37.940$, la 39.405$.

O întâlnire între Elon Musk și executivi ai celor mai mari mineri de Bitcoin

Simultan, Michael Saylor, CEO al MicroStrategy, a dezvăluit că a găzduit o întâlnire între Elon Musk și executivi ai celor mai mari mineri de Bitcoin din America de Nord, precum Argo Blockchain, Blockcap, Core Scientific, Galaxy Digital și HIVE Blockch. Amintim că MicroStrategy este compania care dețina cea mai mare cantitate de Bitcoin, urmată de Tesla.

„Nou formatul Consiliu de Minare al Bitcoin este următorul pas logic în a crea o schimbare la energia regenerabilă”, a transmis Peter Wall, director executiv la Argo Blockchain, într-o declarație pentru Forbes. Totodată, acest a subliniat că așteaptă cu nerabdare să se alăture lui „Michael Saylor și alți mineri de top din America de Nord, pentru a lucra la o industrie ce va rezista în viitor și care va îmbunătăți tehnicile sustenabile de minare”.

Alte companii care se ocupă cu minarea criptomonedelor au confirmat la rândul lor că se implică în noul consiliu. De exemplu, Marathon Digital Holdings și Hut 8 Mining au confirmat într-un tweet că vor participa. În urma tuturor anunțurilor, aproape toate celelalte criptomonede au câștigat în valoare. Prețul Ethereum a crescut cu mai mult de 13%, atingând în ultimele 24 de ore valoarea de 2.550,62 de dolari. Simultan, o altă creștere a fost înregistrată și în cazul Dogecoin, a cărui valoare a crescut cu 7%, ajungând la 34 de cenți per monedă.