Bizonii de România şi Delta Dunării: Lasă-ne nouă, fraierilor care muncim tot anul, bucata asta de rai

Delta Dunării

Judecătoarea Adriana Stoicescu lansează un nou atac virulent, însă de data asta nu este vorba despre lumea justiţiei din România, ci despre „bizonii” pe care-i întâlneşti, inevitabil, când încerci să ai parte de o vacanţă liniştită, departe de aglomeraţia marelui oraş şi de stresul jobului.

Judecătoarea Adriana Stoicescu, ce îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Timiş, revine cu o nouă postare acidă pe Facebook, îndreptată, de data aceasta, spre „bizonii” din România care au descoperit o nouă destinaţie de vacanţă unde-şi pot etala lipsa de maniere: Delta Dunării.

„Ani de zile, bizonul mioritic a fost pios. Și-a descoperit latura profund creștină, motiv pentru care a năvălit constant la Prislop, pentru o doză sfântă de mici și manele.

Între timp subiectul a căzut în desuetudine, așa încât era nevoie de alt hobby. Și ce poate fi mai cool decât să fii ecologist. Așa că, ce și-a zis bizonul, hai în Deltă, la Sfântul”, scrie judecătoarea în postarea sa de pe Facebook.

Postarea integrală a Adrianei Stoicescu

Bizonul si Delta

Ani de zile, bizonul mioritic a fost pios. Si-a descoperit latura profund crestina, motiv pentru care a navalit constant la Prislop, pentru o doza sfanta de mici si manele.

Asaltat, bietul locas manastiresc s-a transformat, fara voia lui, intr-un festival al ipocriziei si prostului gust.

Nevoia de a fi in trend l-a determinat pe bizon sa o chinuie pe ma-sa mare, care a fost silita sa mute mobile prin bucatarie, sa traga frigiderul, doar-doar gaseste chipul calugarului pe patratica murdara si uleioasa de faianta.

Intre timp subiectul a cazut in desuetudine, asa incat era nevoie de alt hobby. Si ce poate fi mai cool decat sa fii ecologist. Asa ca, ce si-a zis bizonul, hai in Delta, la Sfantul.

Pentru ca sunt altruista iti spun, bizonule, ca nu e de tine. Crede-ma…

Nu ai sosele, deci nu poti sa iti plimbi bolidul pe acolo.

Plaja e la vreo 2 km de pensiune si mergi numai pe nisip, asa ca Iubi nu isi poate exhiba nici sandalale Jimmy Choo nici papuceii cu blanita. Nisipul nu faca bine blanitei….

Sun tantari, bizonule, asa ca mi-e teama ca silicoanele lui Iubi sunt in pericol, nu stii ce pot face fiarele astea…

Pe plaja, bizonas drag, nu iti vinde nimeni porumb fiert si nu are cine sa ii faca masaj la talpi lui Iubi.

Nu urla manelele. Mai mult, la una din cele doua terase se asculta (ce oroare, stiu…) jazz in surdina.

Ce sa vezi, bizonas, uneori, pe plaja salbatica, vin sa se odihneasca vacile satului. O companie total nepotrivita, nu-i asa? (cred ca si pentru Iubi ar fi greu, nu doar pentru vacute…)

Ce mai tura vura, eu te rog, bizonas, sa ne lasi Sfantu noua, fraierilor care muncim tot anul, cu gandul la bucata asta de rai, in care singura muzica ce se aude este a marii.

Vrem sa stam linistiti, bizonule, sa citim carti, carti adevarate, cu pagini si coperti (repede la “goagal” sa vezi ce sunt alea).

Nu vrem sa te auzim cum urli la ma-ta la telefon, povestindu-i ce ai mancat aseara si cat de mult ai baut. Nu vrem sa vedem rochiile mulate ale lui Iubi, nici pedichiura atent conceputa, ce reproduce Rapirea din serai.

Cand ajungem acolo noi, fraierii, care platim impozite (stiu, stiu, te cutremura acest cuvant)  vrem sa stam linistiti, cu gandurile noastre, cu oboseala noastra si cu marea.

Si, mai ales, bizonule drag, nu vrem sa te vedem cum distrugi totul in jurul tau, cum arunci pet-uri in mare si tigari in nisip, cum scuipi pe unde apuci, cum urli la restaurant in timp ce infuleci mici si bei bere, ca dupa aceea sa ragai satisfacut de viata de ecologist.

De aceea, bizonasule, nu vrei sa te duci tu……unde ti-e locul?

La Mamaia?

“Gen”…

Sursă foto: Dreamstime