Black Friday 2024. ANCOM trage semnalul de alarmă. NU accesați niciodată aceste linkuri

Black Friday

SURSA FOTO: Dreamstime

ANCOM vine o serie de avertismente și sfaturi pentru perioada de Black Friday. Autoritatea atrage atenția asupra problemelor legate de tentativele de frauda care cresc semnificativ în aceste zile.

Recomandări ANCOM pentru Black Friday

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a emis sfaturi importante pentru cumpărătorii online de Black Friday, atrăgând atenția asupra unor aspecte esențiale legate de opțiunile și condițiile de livrare, dar și asupra tentativelor de fraudă.

În contextul în care numărul comenzilor crește semnificativ în această perioadă, ANCOM subliniază importanța autenticității informațiilor și a verificării condițiilor de livrare pentru a evita situații neplăcute.

„În perioada dedicată ofertelor promoţionale de Black Friday, utilizatorii se pot confrunta cu livrări întârziate ale produselor achiziţionate online sau tentative de fraudă la livrarea coletelor. ANCOM recomandă utilizatorilor să acorde o atenţie sporită opţiunilor şi condiţiilor de livrare, precum şi autenticităţii informaţiilor de-a lungul întregului proces de achiziţie online”, arată autoritatea.

Pentru a proteja achizițiile online de Black Friday, ANCOM recomandă utilizatorilor să fie atenți la următoarele detalii:

  • Opțiunile de livrare – Verificați ce servicii de livrare oferă magazinul online, inclusiv opțiunile suplimentare de siguranță, cum ar fi deschiderea coletului la livrare sau trimiterea cu valoare declarată.
  • Metodele de livrare – Magazinul poate oferi livrare la adresă, la un punct de lucru sau într-un sistem automat de livrare (ex. locker). Alegeți varianta care oferă cel mai bun acces și siguranță.
  • Modalități de plată – Confirmați opțiunile de plată disponibile la livrare, fie în numerar, fie prin POS.
  • Timpul de livrare – În perioada Black Friday, termenul de livrare poate fi mai lung decât în mod normal.
  • Starea coletului la primire – Verificați integritatea ambalajului la primire. Dacă acesta prezintă semne de deteriorare, solicitați documentarea stării coletului sau refuzați-l.
  • Identitatea expeditorului – Asigurați-vă că expeditorul este cel așteptat, în special în cazul în care plata se face la primirea coletului.

Cum te ferești de fraude de Vinerea Neagră?

ANCOM avertizează că în această perioadă pot apărea tentative de fraudă, inclusiv mesaje prin SMS sau e-mail care pretind a fi de la firme de curierat și cer accesarea unui link și completarea de informații personale, precum datele bancare. Pentru siguranță:

  • Nu accesați astfel de linkuri și nu furnizați informații personale.
  • Dacă suspectați că ați fost victima unei fraude, contactați firma de curierat și sesizați autoritățile competente.

În plus, ANCOM și Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică recomandă verificarea autenticității magazinelor online pe platforma scamadviser.com, pentru a determina cât de sigură este achiziția.

Ce trebuie să faceți dacă aveți probleme cu livrarea coletelor

În cazul problemelor legate de livrare, ANCOM recomandă să contactați inițial magazinul online. Dacă situația nu este soluționată, se poate apela la:

  • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – pentru comercianți din România.
  • Centrul European al Consumatorilor – pentru comercianți din state membre ale Uniunii Europene.

Pentru orice reclamație ulterioară, este recomandat să păstrați toate documentele care pot confirma achiziția de Black Friday, cum ar fi factura, bonul fiscal sau formularul de livrare.

ANCOM subliniază că nu poate obliga firma de curierat să reia livrarea fără costuri suplimentare sau să ofere compensații. Totuși, poate investiga și sancționa furnizorii care nu respectă legislația serviciilor poștale.

„ANCOM nu poate impune furnizorului de servicii poştale implicat în livrare să reia livrarea coletului returnat, fără costuri de expediere, sau să ofere eventuale despăgubiri ca urmare a modului în care a gestionat expedierea acestuia. ANCOM poate însă analiza şi, după caz, sancţiona conduita furnizorului implicat în livrarea bunului din perspectiva legislaţiei din domeniul serviciilor poştale”, subliniază autoritatea.