Cum în România Black Friday tinde să devină Black Weekend sau chiar Black Week, comercianții își contabilizează zilnic vânzările urmând ca totalul să fie făcut abia la finalul acțiunii de marketing.
Vânătorii de chilipiruri români au băgat în prima zi a evenimentului denumit încă „Black Friuday” sume uriașe în buzunarele comercianților. Violeta Luca, CEO al Flanco a declarat că vânzările de ieri au atins 45 de milioane de lei însă, cum magazinul continuă acțiunea și în week-end, acestea vor ajunge la circa 85 de milioane de lei. Cel puțin acesta este obiectivul de vânzări fixat de Flanco. CEO-ul Flanco a menționat și că magazinul deține stocuri suficiente pentru atingerea obiectivului fixat, în principal tablete, telefoane inteligente, computere portabile și aparate foto.
De asemenea, eMag a raportat pentru ieri vânzări totale de 101 milioane de lei, dublu față de valoarea atinsă anul trecut. Conform lui Iulian Stanciu, pe lângă extinderea ofertei – care acum include chiar și mașini – succesul evenimentului a fost asigurat de o combinație reușită între mai mulți factoriînsă a primat colaborarea bună dintre magazine, producători, furnizori și media. Stnciu a declarat în cadrul emisiunii „I like IT” de la Pro TV că România este printre puținele țări din Europa unde evenimentul Black Friday este atât de bine implementat și că valoarea totală a reducerilor eMag este în acest an de 10 milioane de lei. Suma rezultă din reunțarea la marja de profit – care este, de obicei, în medie, de 10% – dar și din susținerea producătorilor și a furnizorilor.
Și cei de la Evomag se declară mulțumiți de prima zi a Black Friday, pentru succesul căreia au majorat stocurile față de anul trecut de trei ori. Tot pentru a nu mai exista sincope, compania a majorat numărul angajaților.
Cei de la Elefant.ro au contabilizat ieri 50.000 de produse vândute și un rafic de 300.000 de vizite pe site. Conform lui Dan Vidrașcu evenimentul a fost mult mai bine pregătit decât anul trecut. În plus, oricine a cumpărat un produs a primit gratuit un altul de valoare mai mică, de exemplu, o carte. La Elefant.ro, Black Friday durează o săptămână.