UPDATE BLACK FRIDAY la FLANCO – FOTOGALERIE

UPDATE Flanco a vândut 53.000 de produse vineri, după opt ore de la debutul campaniei Black Friday, în timp ce 185.000 de vizitatori au trecut pragul magazinelor deţinute de către retailer, potrivit datelor companiei, informează Agerpres.

Astfel, până la ora 14,00, tabletele (cu 7.000 de unităţi vândute) se menţineau în topul produselor comercializate, urmate de televizoare, telefoane mobile şi maşini de spălat.

În plus, 25% dintre comenzile pentru care cumpărătorii au optat să fie livrate la domiciliu sunt în drum spre destinatari.

Flanco se aşteaptă la un milion de vizitatori, la 180.000 de tranzacţii şi la vânzări de 85 milioane de lei în week-endul ‘Black Friday’.

Discounturile sunt oferite la peste 450.000 de produse din stoc în toată reţeaua sa, în 82 de magazine cu orar prelungit care s-au deschis vineri dimineaţă începând cu ora 6,00. De asemenea, procesul de facturare din magazinele Flanco este estimat, în medie, la două minute, iar pentru produsele achiziţionate este asigurat transport până la domiciliul cumpărătorului în maximum 72 de ore.

Conform unui studiu întocmit recent de compania de cercetare Daedalus Millward Brown, 4,2 milioane de români şi-au manifestat intenţia de face cumpărături din magazinele tradiţionale şi online în ‘Vinerea Neagră’ (Black Friday), vânzările fiind estimate la 100 de milioane de euro.

În lume, ultima zi de vineri din luna noiembrie – Black Friday – dă semnalul începerii promoţiilor de sărbători, originea zilei cu mari reduceri de preţ fiind în Statele Unite ale Americii.

Pe teritoriul american prima vineri de după Ziua Recunoştinţei marchează debutul cumpărăturilor pentru Sărbătorile de iarnă, iar retailerii oferă discounturi semnificative

25.000 de produse au fost vândute în magazinele Flanco, până la ora 10.00, în prima zi de oferte speciale, de Black Friday, a anunțat compania.

Cozile la magazinele Flanco s-au format de la ora 4 dimineaţa. Flanco a anunţat ieri că va face reduceri la peste 2.000 de produse.

Din categoria produselor electronice, electrocasnice si IT, Flanco a introdus in oferta de Black Friday produse la preturi atractive. Astfel, un smartphone va avea pretul de 299 lei, un LED TV, cu diagonala de 60 cm va costa 499 lei, un laptop Lenovo cu memorie 4 giga – 1499 lei, iar o tableta de 7’’ 512 RAM si 4 GB stocare va fi la pretul de 149 lei.

UPDATE: OFERTELE FLANCO DE BLACK FRIDAY

Încă din primele ore ale zilei, cele mai căutate categorii de produse au fost tabletele, televizoarele smart şi ultrabook-urile, pentru care Flanco s-a şi pregătit cu stocuri de trei ori mai mari faţă de anul trecut. În primele 4 ore de la deschidere, reţeaua de 82 de magazine a companiei a vândut 3.600 de tablete, 3.500 de televizoare, 1.500 de notebook-uri şi 1.700 de maşini de spălat.

Dintre cele 3500 de televizoare vândute, 57% au fost televizoare Smart, iar dintre camerele foto vândute, 33% au fost DSLR, ceea ce demonstrează preferinţa pentru tehnologie de vârf a clienţilor Flanco. De asemenea, clienţii s-au orientat pentru produse performanţe şi pe segmentul de telefoane – dintre acestea, 92% au fost smartphones.