Prin lansarea modelului BlackBerry Curve 8900 de către Orange, RIM are arsenalul complet pregătit pentru asaltul pieţei româneşti. Rezistenţa autohtonă pe segmentul consumer este însă puternică.
Un singul model le mai lipsea canadienilor de la Research In Motion (RIM) pentru ca generaţia lor cea mai recentă de smartphones să fie complet reprezentată şi în România. La câteva zile după ce modelul 8900, cel mai subţire şi uşor BlackBerry de până acum, se lansa pe pieţele internaţionale, acesta a fost promovat şi pe piaţa românească, prin operatorul Orange. Telefonul se adaugă celor lansate deja de către acelaşi operator – 9000 Bold şi 8220 Pearl Flip – şi de rivalul Vodafone, care are în ofertă modelul exclusiv Storm şi acelaşi 9000 Bold.
Telefoanele produse de RIM, percepute în trecut doar ca maşinării de buzunar pentru trimis e-mailuri, au crescut în popularitate în ultimii ani, mai ales în rândul consumatorilor business, dar, mai nou, şi în segmentul utilizatorilor individuali. Pe piaţa americană, BlackBerry deţine o cotă de 54% din vânzările de smartphones, iar la nivel mondial are 17,5% din această piaţă. Modelele produse de canadieni sunt prezente în 150 de ţări, prin 124 de operatori telecom, iar anul trecut au vândut 25 de milioane de dispozitive mobile.
După ce s-a impus în America, piaţa europeană, deci implicit şi România, au devenit un obiectiv major pentru creşterea vânzărior RIM. „Potrivit unui studiu al companiei de cercetare Frost & Sullivan, vânzările de smartphones în Europa vor creşte de la valoarea de 1,8 miliarde de euro, în 2007, la 6,2 miliarde în 2012“, spune Rick Hulford, senior director channel marketing pentru zona EMEA al RIM.
Succesul de care se bucură BlackBerry se datorează în mare măsură faptului că sporeşte substanţial productivitatea utilizatorului. „Potrivit studiilor, un angajat care foloseşte BlackBerry câştigă cel puţin o oră în plus pe zi din timpul de lucru, ceea ce înseamnă 31,2 zile pe an câştig de productivitate“, explică Adrian Nanulescu, corporate business services director la Orange România.
Atuurile modelului lansat săptămâna trecută sunt dimensiunile mici, ecranul cu cea mai mare rezoluţie din toată gama BlackBerry, camera foto de 3,2 megapixeli cu stabilizator de imagine şi un procesor mai rapid decât al celorlalte din gamă. În rest, are toate funcţiile care se regăsesc şi la fratele său mai mare, modelul 9000 Bold, însă nu are conexiune 3G HSDPA, ci doar EDGE (un standard de comunicaţii radio, care permite viteze de descărcare de până la 236 kilobiţi pe secundă faţă de maximum 7,2 megabiţi pe secundă pentru HSDPA).
Preţul de lansare al telefonului este de 229 de euro, iar Orange România îl va promova mai ales pentru clienţii business. „Deocamdată, nu pregătim oferte speciale pentru segmentul consumer şi, având în vedere actualul context economic, nu vom ieşi pe piaţă cu un astfel de pachet decât în vară“, afirmă Răzvan Sturza, M2M proposition manager al operatorului. Fără a furniza detalii, acesta adaugă că cota de piaţă deţinută de Orange la vânzările de BlackBerry în România este sensibil egală cu cea a Vodafone. „Un singur client mare care semnează un contract pentru servicii BlackBerry poate înclina balanţa într-un sens sau altul“.
Încântat de competiţie
Pe piaţa românească, însă, cel mai puternic concurent al BlackBerry ar putea fi telefonul mobil Z910i, conceput de Zapp în colaborare cu Yahoo şi lansat tot săptămâna trecută, ca parte a pachetului Zapp Easy. După modelul preţurilor agresive pentru segmentul de voce, Zapp a conceput un atac similar la adresa concurenţilor în ceea ce priveşte serviciile de date, intrând cu un preţ agresiv. Zapp Easy are funcţionalităţi similare: push e-mail, mesagerie instant în reţelele Yahoo şi Google Talk, browser internet şi, în plus faţă de concurenţi, telefonie prin internet (VoIP – se poate apela un PC). Mobilul se vinde cu 50 de euro în pachetele de abonamente şi cu 199 de euro pentru clienţii prepay, abonamentele sunt poziţionate la aproximativ jumătate din preţul competitorilor, iar traficul de e-mail şi mesageria instantanee sunt gratuite. „Mai ales în actualul context, nu ştiu dacă cineva îşi permite să piardă bani, aşa că rămâne să studiem oferta lor şi să vedem dacă e sustenabilă pe termen lung“, spune Adrian Nanulescu.
Rick Hulford spune însă că oferta Zapp îl bucură. „Competiţia creşte awareness-ul smartphone-urilor, şi cu cât mai mulţi folosesc asemenea telefoane, cu atât mai mulţi pot alege şi oferta BlackBerry“, conchide acesta.
«Un angajat care foloseşte BlackBerry câştigă cel puţin o oră în plus pe zi din timpul de lucru, adică 31,2 zile pe an câştig de productivitate.»
Adrian Nanulescu, corporate business services director, Orange România
6,2 mld. de euro este valoarea pieţei europene de smartphones estimată de Frost & Sullivan pentru 2012. În 2007, valoarea a fost de 1,8 miliarde
BLACKBERRY CURVE 8900
Este ultimul venit în România pe lista unora dintre cele mai căutate smartphones. Orange România, care a lansat modelul, împarte piaţa utilizatorilor de BlackBerry într-o proporţie aproximativ egală cu rivalul Vodafone