Revocarea lui Sorin Blejnar din funcția de șef al ANAF a avut drept cauză declarată neîndeplinirea targetului impus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Analistul financiar, Ionel Blănculescu, este de părere că acestă demitere este una dintr-un val de demiteri care va urma.
Sorin Blejnar a fost demis, marți, pe motiv că nu a atins ținta de 1,5% din PIB, adică 2 miliarde de euro, în ceea ce privește veniturile aduse de ANAF la buget din combaterea evaziunii fiscale. Această misiune i-a fost dată pe 17 februarie și trebuia îndeplinită în două luni. Până acum, nivelul veniturilor obținute de ANAF din combaterea evaziunii se ridică la 1% din PIB, aproape de ținta de 1,5%.
În fiecare lună din 2011, ANAF a înregistrat venituri constatate de 0,4% din PIB din combaterea evaziunii fiscale. Ionel Blănculescu, consultant financiar, crede că demiterea lui Blejnar este prima dintr-un șir lung de decapitări, pe care premierul Ungureanu le va face în rândul șefilor din instituțiile ce luptă împotriva evaziunii fiscale.
“Ținta de obținere a 2 miliarde de euro din combaterea evaziunii fiscale în două luni este posibilă, însă nu cu ANAF-ul pe care îl avem azi. Evaziunea fiscală se ridică la 12-13 miliarde de euro pe an, cifră apropiată de cea pe care o transmite și Consiliul Fiscal de mult timp, de 14 miliarde de euro. Tot la fel, în această perioada, n-am auzit nimic despre Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor sau despre vreun protocol de colaborare între Ministerul de Interne și ANAF”, spune analistul financiar Blănculescu, subliniind că între entitățile statului implicate în combaterea evaziunii fiscale ar trebui să existe o strictă colaborare. Acesta nu exclude schimbarea întregii structuri la nivel de ANAF.