Mulți au rămas la ideea că înainte era mai bine și că exista un patriotism fierbinte al autorităților de la București, acestea fiind înverșunate să reziste în fața presiunilor sovietice. Chiar persoanele ce dispun de computere performante și de acces la resursele nelimitate de informație din mediul virtual rămân atașate de astfel de interpretări. Este adevărat că și mulți istorici din marile centre universitare cultivă teoria acestei rezistențe în fața Kremlinului comunist.

Realitatea este complet diferită de ceea ce cultivă persoanele ce rămân cu concepții din trecutul roșu și este foarte dură. România era prinsă în capcana poliției politice, cea ce nu se supunea nici măcar partidului unic și care era infiltrată peste tot în calitate de păstrător al gândirii corecte. Acestei idei au fost menționate în directiva N.K.V.D din 2 iunie 1947 și așa au rămas autoritățile comuniste până la prăbușirea regimului totalitar în decembrie 1989, dar mulți adepți au continuat să lupte pentru presupusele idealuri progresiste și după trecerea la democrație și să facă jocurile unor forțe străine sub falsul steag al patriotismului. Adevărul este că tot ceea ce avea legătură cu comunismul a fost extrem de nociv și nu s-a făcut ceva pozitiv pentru poporul român în perioada 1947 – 1989. Directiva poliției secrete staliniste confirmă din plin obiectivele criminale ale autorităților de la București, cele ce se instalaseră la putere cu ajutorul tancurilor cu stele roșii.

A fost început un război crâncen împotriva țărănimii ce reprezenta cam 80% din populația țării și s-a făcut totul pentru distrugerea micii proprietăți rurale, care furniza multe produse alimentare pentru marile orașe. Statul a mai lăsat ceva pământ pe lângă sate, tot ce era de slabă calitate. Pensionarii agricultori au primit pensii ce nu permiteau nici măcar ideea de supraviețuire.

Război crâncen a fost dus și cu intelectualitatea, cei mai buni profesori din universități și licee fiind înlocuiți cu politruci ce aveau o pregătire slabă sau cel mult mediocră. Tineretul țării a fost instruit după programe în care spălarea creierului era trăsătura fundamentală și așa se explică de ce mulți intelectuali rămâneau peste hotare cum aveau ocazia. S-a dat ordin să fie primiți în universități numai cei din cele mai joase categorii sociale și care doreau numai și numai o diplomă. Sistemul a fost perfect aplicat până în anul 1960, dar s-a constatat la Moscova că lagărul socialist a rămas în urmă din punct de vedere intelectual și au fost luate măsuri pentru dezvoltarea sistemului de licee și pentru perfecționări superioare, inclusiv în Occidentul decadent.

Obiectivul regimului consta în formarea de creiere care să permită obținerea de armament superior și să formeze o armată comunistă competitivă în mare război contra capitalismului.

Nu s-a făcut ceva bun și bine pentru poporul român, ci totul era pentru revoluția mondială, pentru cucerirea planetei în numele comunismului.

România a fost condusă strict după directiva din 2 iunie 1947 și aceasta a fost constituția reală a țării până în decembrie 1989 și chiar până-n prezent. Mulți observatori ai scenei politice românești se miră de faptul că în funcții ajung persoane slab instruite, dar aceasta este o politică veche a serviciilor secrete și are drept scop controlarea populației prin oamenii regimului, valoarea acestora fiind cel mult mediocră.

Directiva din 2 iunie 1947 rămâne o capodoperă a modului în care se poate realiza sterilizarea intelectuală a unui popor pentru decenii.