Sovieticii s-au străduit să-și mențină platformele de război în viață cu orice preț. Chiar și cu prețul vieții echipajelor de pe submarine. Un astfel de submarin sovietic a avut șansa sau neșansa de a se scufunda de două ori, scrie publicația NationalInterest.

Clasa Charlie (Proiectul 670) a fost a treia clasă de submarine cu rachete de croazieră (SSG) desfășurate de Uniunea Sovietică și a doua care a folosit propulsia nucleară (SSGN). Marina sovietică se aștepta să folosească SSG-urile și SSGN-urile pentru a ataca ținte terestre americane, în principal orașele și bazele navale, cu focoase convenționale și nucleare.

Rachetele de croazieră de la acea vreme nu aveau mecanisme sofisticate de ghidare. De-a lungul timpului, îmbunătățirea tehnologiei radar și îmbunătățirile tehnologiei rachetelor balistice au permis sovieticilor să reconceptualizeze utilizarea rachetelor de croazieră.

Rachetele anti-navă i-au atras pe sovietici din cauza zgomotului pe care îl făceau submarinele lor.

Conceput la începutul anilor 60, primul submarin Charlie a intrat în funcțiune la sfârșitul anului 1967. Al zecelea din subclasa sa, K-429, a intrat în funcțiune în septembrie 1972. S-a alăturat Flotei Pacificului, iar în 1983, a intrat în port pentru o reparație extinsă, echipajul fiind trimis în concediu. Rachete de croazieră și torpile cu armă nucleară au rămas la bord.

În primăvara aceluiași an, tensiunile dintre SUA și URSS au escaladat. În aprilie, Marina SUA și aliații ei au început Fleetex ‘83, un exercițiu major în Pacificul de Nord. Cu transportatorul USS Midway și USS Coral Sea, precum și cu nave suplimentare de suprafață, avioane și submarine. La un moment dat, avioanele SUA au survolat insule aflate în dispută între URSS și Japonia.

Așa că Flota Sovietică a Pacificului a ordonat submarinului K-429 să revină la serviciu. Comandantul a adunat un echipaj ad hoc, de la mai multe submarine diferite. Puțini dintre ei erau familiarizați cu nava.

Dezastrul care a urmat a fost total previzibil.Revizia lăsase blocat sistemul de ventilație, iar instrumentația de pe barcă nu a fost configurată corespunzător.

Căpitanul a comandat o scufundare de testare, iar în acel moment, un compartiment al navei a început să inunde rapid.

Reacția a fost slabă, din cauza lipsei de experiență a echipajului. 14 marinari au murit pe loc. După mai multe ore a ajuns o echipă de salvare, iar scafandrii au reușit să scoată la suprafață supraviețuitorii. Trei luni mai târziu, comandantul și unul dintre șefii de compartiment au fost arestați, judecați și condamnați pentru încălcarea regulilor flotei.

În total, au murit 16 oameni. Iar rușii au aflat de accident abia în anii 1990. Echipajul de pe K-429 a aflat abia când au ajuns în port că submarinul ia-l de unde nu-i.

K-429 nu a suferit daune ireparabile, iar reparat a fost readus în serviciu. Nu pentru multă vreme. În septembrie 1985, submarinul s-a scufundat lângă doc, un membru al echipajului pierzându-și viața. Cauzele scufundării au rămas neclare.

K-429 a sfârșit casat, în anii 90, alături de submarinele din clasa sa.