Potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic din IGPR, din cauza numărului foarte mare de autovehicule care se deplasează dinspre staţiunile montane către Capitală, se circulă în coloană, bară la bară, pe DN1, între Predeal şi Comarnic.
„Pentru evitarea aglomeraţiei, şoferii care se întorc de la munte sunt sfătuiţi să folosească ruta ocolitoare: DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, A3 Ploieşti – Bucureşti, unde, deşi pe anumite porţiuni se mai aglomerează, valorile de trafic sunt mult mai reduse", se spune în comunicat.
De asemenea, din cauza numărului mare de autoturisme, traficul este intens şi pe DN7, între Veştem şi Tălmaciu, judeţul Sibiu, precum şi între Râmnicu Vâlcea şi Bujoreni, judeţul Vâlcea, pe sensul de mers către Râmnicu Vâlcea.
Din acelaşi motiv, se circulă bară la bară şi pe DN73, între Rucăr şi Bran, pe sensul de mers către Rucăr, unde s-a format o coloană de aproximativ 20 de kilometri.
Conducătorilor auto li se recomandă să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului, să circule cu atenţie sporită, să manifeste înţelegere faţă de situaţiile apărute şi să-şi păstreze calmul la volan.