Mai multe dosare aflate pe rolul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie au fost amânate pentru luna ianuarie. Este vorba de un număr de 25 de procese, printre care și cel privind angajările fictive, în care liderul PSD, Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru instigare la abuz.
Toate procesele de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în special cele de la completurile de cinci judecători, printre care care și dosarul liderului PSD, Liviu Dragnea, au primit termen administrativ pe 14 ianuarie, după ce Curtea de Apel București, printr-o sentință executorie, dar nu definitivă, a decis suspendarea proceselor până la motivarea Curții Constituționale privind completurile de cinci judecători de la ÎCCJ.
Este pentru prima dată în istoria Instanței Supreme când activitatea acestor completuri este blocată.
Printre procesele care se află în această situație se numără cel al lui Liviu Dragnea – apelul în dosarul anagajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, Sebastian Ghiţă – dosarul privind intervenţiile la vârful Poliţiei şi Parchetului Prahova, Victor Ponta – dosarul Turceni-Rovinari – şi cauza privindu-l pe actualul secretar general al Guvernului, Toni Greblă. Totodată, mai sunt vizați de amânare și Cristian Rizea, Viorel Hrebenciuc şi Tudor Chiuariu.
Judecătorii din completul de 5 penal au anunțat că vor acorda un termen administrativ pentru 14 ianuarie, având în vedere decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus suspendarea tragerii la sorţi a noilor completuri de cinci.
În urmă cu o săptămână, instanţa supremă a anunţat că există un blocaj în funcţionarea completurilor de cinci judecători, care nu-şi pot desfăşura activitatea. Majoritatea magistraţilor de la ICCJ s-au exprimat în sensul că la şedinţele de judecată planificate pentru datele de 3 şi 10 decembrie completurile de cinci judecători să acorde noi termene de judecată pentru ianuarie 2019.
În 21 iunie, Înalta Curte l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. În motivarea deciziei, magistraţii de la ICCJ notează că liderul PSD „a adoptat o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute”. De asemenea, magistrații arată în motivare că, prin influenţă şi putere, Dragnea a determinat-o pe fosta directoare a DGASPC Floarea Alesu să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.