Programul „Prima Casă” a intrat într-o etapă delicată, în contextul în care mai multe bănci care s-au înscris în program refuză, deocamdată, să semneze Convenţia de garantare cu Fondul de Garantare.

Convenţia de garantare este un document absolut indispensabil derulării programului „Prima Casă”. Convenţia stabileşte drepturile şi obligaţiile contractuale ale celor trei părţi implicate, respectiv bancă, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi client, precum şi modalitatea în care se acordă şi se plăteşte garanţia.

Surse bine informate din piaţa bancară au declarat pentru capital.ro, sub protecţia anonimatului, că procesul de semnare a intrat într-un impas din cauza unor contestaţii privind textul final al Convenţiei.

La rândul său, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, a recunoscut acest impas, precizând, însă, pentru capital.ro că nu este vorba despre contestaţii, ci de „solicitări de lămuriri cu privire la unele prevederi ale Convenţiei”.

Opt bănci despre care „nu se ştie când vor semna”

De asemenea, preşedintele FNGCIMM a dezvăluit faptul că şase bănci au semnat Convenţia, alte şase urmează să o semneze în următoarele zile, începând de astăzi, „dar restul nu se ştie când vor semna”.

Cele opt bănci despre care „nu se ştie când vor semna” sunt: BCR, Bancpost, Piraeus Bank, Leumi Bank, Credit Europe, OTP Bank,ING şi Garanti Bank. Relevant este faptul că din acest grup face parte cea mai mare bancă din sistem, respectiv BCR, care singură are o cotă de 35% din miliardul de euro alocat acestui program.

10-12 puncte de litigiu

Unul dintre punctele în litigiu, potrivit surselor citate de capital.ro, îl reprezintă o neconcordanţă în textul Convenţiei privind modul de acordare  a garanţiei. Astfel, în capitolul V, art.5.2, se menţionează: „garanţia este irevocabilă – furnizorul protecţiei (respectiv Fondul de Garantare – n.red) nu îşi poate rezerva prin contract dreptul de a revoca unilateral garanţia sau de a creşte costul efectiv al garanţiei”.

Pe de altă parte, la capitolul X, art. 10.1, scrie că „Fondul are dreptul să suspende unilateral acordarea de garanţii”.

Aceleaşi surse evocă existenţa a circa 10-12 puncte de litigiu între Fond şi juriştii unora dintre băncile comerciale.

DETALII:
Citeşte şi UPDATE: Amânări şi modificări de termene la „Prima Casă”.