Proiectul de lege care permite pensionarea la 70 de ani a ajuns din nou în prim-plan. În prezent nu se știe dacă se vor pensiona salariaţii din privat la 70 de ani sau dacă sunt obligaţi patronii să accepte ca angajaţii lor să lucreze până la această vârstă.
Proiect de lege trecut de Guvern, dar blocat în Parlament
Acest proiect de lege a trecut de Guvern în urmă cu două luni, însă acum este blocat pentru că mediul privat face presiuni pentru modificarea lui, scrie Antena 3.
Aceștia vor ca angajatorii să-şi dea acordul dacă un angajat va dori să-şi prelungească activitatea după împlinirea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru bărbaţi, respectiv 63 pentru femei. Schimbările propuse ar oferi posibilitatea prelungirii activităţii până la vârsta de 70 de ani, indiferent de gen.
Proiectul de lege aşa cum a trecut în primă lectură de Guvern este o decizie strict a angajatului, fără ca angajatorul să aibă un cuvânt de spus. Angajatorii din mediul privat s-au revoltat împotriva acestui proiect de lege şi cer modificarea lui.
Mediul privat a anunţat că vrea să decidă dacă mai menţine un angajat după vârsta de pensionare. Potrivit actului normativ, o persoană care a îndeplinit vârsta de 63, respectiv 65 de ani, poate decide să muncească pâna la 70 de ani.
Viitoarea lege a pensiilor va fi trimisă în Parlament în 2022
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a explicat recent că sistemul de pensii din România are două mari probleme. El a spus că acesta nu este sustenabil și că nu este nici echitabil, făcând referire la pensiile mici pe care le primesc anumiți români, după o viață de muncă, în comparație cu alții.
“Avem două probleme mari cu sistemul de pensii în România. Unu: nu este sustenabil, în sensul în care în fiecare an trebuie să mutăm o parte de bani de la buget pentru acoperirea deficitului la pensii, şi doi: nu este echitabil, e diferenţă prea mare între pensiile mici şi pensiile mari, ca să nu mai spun de pensiile speciale.”, a transmis ministrul.