Giorgia Meloni, lidera partidului Fratelli d'Italia, a spus recent că Italia va continua să trimită arme Ucrainei şi să sprijine Kievul în războiul împotriva Rusiei, în cazul în care blocul conservator va câştiga viitoarele alegeri parlamentare.
Blocul conservator din Italia promite ca va sprijini Ucraina dacă va câştiga alegerile parlamentare
Partidul Fratelli d’Italia, creditat cu cea mai mare popularitate din alianţa de dreapta, a fost unul din puţinele partide italiene care au sprijinit fără rezerve decizia prim-ministrului Mario Draghi de a trimite arme Ucrainei, chiar dacă se afla în opoziţie faţă de guvernul său.
Totuși, principalii doi aliaţi ai Giorgiei Meloni, lidera partidului, Liga şi Forza Italia, care au făcut parte din coaliţia lui Draghi, au fost mult mai ambivalenţi, poziţiile lor reflectând relaţiile istorice apropiate cu preşedintele rus Vladimir Putin, scrie reuters.com
Meloni spune că a apărat și a susţinut cauza ucraineană
Totodată, coaliţia guvernamentală s-a destrămat în această săptămână, deschizând calea pentru alegeri anticipate pe 25 septembrie. Sondajele indică spre o victorie a blocului de dreapta, cu Fratelli d’Italia forţa dominantă, ceea ce înseamnă că Giorgia Meloni ar putea fi viitorul premier.
„Noi am apărat şi am susţinut întotdeauna cauza ucraineană, nu doar pentru că credem în ea, dar şi pentru că Italia nu poate risca să fie veriga slabă în alianţa occidentală. Occidentul trebuie să ştie că poate conta pe noi. Nu voi tolera nicio ambiguitate în această privinţă”, a declarat Meloni la postul de stat RAI.
Silvio Berlusconi, care conduce Forza Italia, este un prieten apropiat al lui Putin, iar Matteo Salvini, liderul Ligii, a spus în 2019 despre preşedintele rus că este „cel mai bun om de stat aflat acum pe planetă”.
Partidele lor au avut îndoieli în ce priveşte înţelepciunea trimiterii de arme Ucrainei, la fel ca Mişcarea 5 Stele, partenerul lor de coaliţie, care a sugerat că, procedând astfel, Occidentul întârzie negocierile de pace inevitabile.
Toate cele trei formaţiuni şi-au retras sprijinul pentru Draghi în această săptămână, destrămând practic coaliţia, ceea ce a dus la acuzaţii că sprijinul acestuia pentru Ucraina le-a motivat retragerea.
Liga, Forza Italia şi M5S neagă că problema Ucrainei a jucat vreun rol în decizia lor de a-şi retrage sprijinul pentru Draghi.
Amintim că invazia Rusiei în Ucraina a divizat Italia poate mai mult decât orice alt mare stat occidental. Potrivit unui sondaj, ţara este împărţită între cei care consideră Moscova sau Occidentul drept obstacolul mai mare în calea păcii în Ucraina.