Blue Air a trimis un comunicat de presă în care spune că va relua zborurile de la data de 10 octombrie 2022. De asemenea, reprezentanții companiei își cer scuze pasagerilor care au fost afectați de imposibilitatea efectuării zborurilor.
”În primul rând, dorim să ne cerem scuze tuturor pasagerilor Blue Air, care au fost afectați de imposibilitatea efectuării zborurilor programate începând cu amiaza zilei de 6 Septembrie 2022.
Ne cerem scuze tuturor angajaților și partenerilor comerciali ai Societății Blue Air Aviation pentru că nu am fost în măsură să ne îndeplinim toate obligațiile asumate față de aceștia”, arată compania.
Blue Air a transmis mulțumiri și pentru Tarom și premierul Nicolae Ciucă
”Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că din comunicatele publice emise în cursul zilei de ieri, 8 septembrie 2022, am constatat că am fost înțeleși greșit, dorim să ne exprimăm întreaga mulțumire pentru ajutorul ce ne-a fost acordat în aceste momente de maximă criză de Compania Națională de Transport Aerian TAROM S.A. precum și de Primul Ministru al României, dar și de Ministrul Transporturilor, pentru repatrierea pasagerilor Blue Air care au rămas blocați în afara țării.În lipsa acestui sprijin și în lipsa unui efort uman deosebit al tuturor angajaților TAROM S.A., precum și a celor de la cancelaria Primului Ministru, Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Externe, situația la momentul actual ar fi fost una mult mai gravă în ceea ce privește numărul pasagerilor blocați în aeroporturi.
În ultimele 48 de ore conducerea executivă, Consiliul de Administrație și acționariatul Blue Air au constatat faptul că nivelul vânzărilor de bilete a fost semnificativ afectat, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăți au fost blocate de către aceștia, astfel încât Societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plății combustibilului și celorlalte cheltuieli operaționale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
În plus, toți furnizorii de servicii esențiale zborurilor au condiționat furnizarea respectivelor servicii de plata datoriilor scadente. În acest context au fost analizate toate aspectele privind modalitatea de reluare cât mai rapidă a activității de zbor, discutându-se în mod direct cu zeci de furnizori critici ai companiei, respectiv aeroporturi, societăți de handling, furnizori de combustibil, autorități de control al traficului aerian, precum și cu proprietarul aeronavelor operate de Blue Air”, spune compania.
Sumele datorate pasagerilor vor fi rambursate
”În urma acestora, Societatea își propune să reia zborurile începând cu data de 10 Octombrie 2022.
Decizia de reluare a zborurilor are în vedere în mod decisiv posibilitatea societății de a rambursa tuturor pasagerilor afectați sumele datorate și de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei.
Pe această cale, comunicăm tuturor pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 Octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare, aceste zboruri neputând fi operate.
Precizăm faptul că în cadrul discuțiilor purtate în Consiliul de Administrație al Blue Air, reprezentantul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a solicitat reluarea cât mai rapidă a zborurilor, iar votul reprezentantului Ministerului Finanțelor nu a putut fi exprimat. Votul reprezentantului Ministerului de Finanțe este unul extrem de important, având în vedere faptul că această instituție a emis Scrisoarea de Garanție pentru acordarea de către Eximbank SA a creditului comercial în sumă de 300.775.000 LEI, credit garantat cu 75% din acțiunile Societății și alte active deținute de Blue Air și acționariatul Societății.
În această perioadă, avem convingerea fermă că cei 2 investitori cu care acționariatul societății se află în discuții extrem de avansate la momentul la care a intervenit această situație de forță majoră, vor avea timpul necesar să analizeze absolut toate implicațiile acestui eveniment și să decidă, în mod definitiv, dacă doresc să investească sumele necesare revenirii Blue Air la cifrele dinainte de pandemia de COVID – 19 și acoperirea pierderilor de aproximativ 130.000.000 EUR suferite în această perioadă, din cauza interdicțiilor de zbor, a incertitudinii privind numeroasele valuri de pandemie, a creșterii absolut bruște și la niveluri extraordinare a prețului combustibilului, cauzate în principal de războiul din Ucraina, și scăderea cu peste 15% a puterii de cumparăre a monedei EUR față de USD.
Precizăm faptul că ajutorul de Stat a fost dimensionat strict pentru a acoperi pierderile suferite de Blue Air în perioada de suspendare a zborurilor, ca urmare a declarării stării de urgență în perioada martie-iunie 2020 și a deficitului de numerar al Societății limitat la data de 31 decembrie 2020, în condițiile în care pandemia a afectat în mod profund veniturile societății în perioada 2020 – 2021.
În cel mai scurt timp cu putință vom reveni cu detalii despre modalitatea în care va fi reluată activitatea de transport aerian de pasageri de societatea Blue Air Aviation”, se mai arată în comunicare.