Blue Air a venit cu informații de ultim moment pentru pasagerii săi. Potrivit companiei române de aviație privată, zborurile nu vor putea fi reluate din data de 10 octombrie.
Blue Air anunță că nu poate relua zborurile din data de 10 octombrie
Compania română de aviație privată a informat în cadrul unui comunicat că nu este încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022.
„Multiplele dificultăți financiare și operaționale, generate de pandemia COVID-19 s-au făcut simțite într-o manieră severă la nivelul tuturor companiilor aeriene, însă cu și mai mare intensitate de către companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supraviețuire.
În pofida acestor greutăți și a altor elemente adverse, Blue Air – o mândră companie privată românească, face tot posibilul pentru a își relua operațiunile de zbor.
În acest scop, Blue Air se află în prezent în discuții cu potențialii investitori, creditori și Guvernul României pentru a-și restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operațiunile aeriene.
Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va trasnmite un anunț imediat după finalizarea discuțiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou.
Blue Air regretă în mod sincer neplăcerile cauzate atât pasagerilor, cât și angajaților, creditorilor și furnizorilor săi, și continuă să depună toate eforturile necesare pentru a minimiza întârzierile în vederea reluării operațiunilor”, a transmis Blue Air.
Anunțul lui Nicolae Ciucă privind situația de la Blue Air
Potrivit unor surse guvernamentale, un funcţionar de la Administraţia Fondului pentru Mediu ar fi poprit în mod ilegal conturile Blue Air. De aceea, Corpul de Control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) pentru a verifica situația conturilor Blue Air.
„Există și astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de Control va identifica care au fost adevăratele cauze. Cetățenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului, iar cei care au greșit trebuie să plătească pentru ce au făcut”, a spus în trecut premierul României.
La începutul acestei luni, Blue Air a anunțat că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care este obligată să sisteze toate zborurile programate de pe aeroporturile din România, până pe data de 12 septembrie 2022.