Blue Air nu va lansa destinaţii noi în acest an şi are în plan un program de restructurare a companiei, care vizează printre altele concedierea mai multor angajaţi din echipajul de bord, potrivit directorului general al operatorului low-cost, Sherif Ussama. "Avem în vedere un plan de restructurare a flotei, pentru că perioada de criză este foarte puternică. Astfel, am renunţat la patru avioane, urmând să rămânem cu şase aparate, plus alte două care vor fi livrate până la sfâ
Blue Air nu va lansa destinaţii noi în acest an şi are în plan un program de restructurare a companiei, care vizează printre altele concedierea mai multor angajaţi din echipajul de bord, potrivit directorului general al operatorului low-cost, Sherif Ussama.
„Avem în vedere un plan de restructurare a flotei, pentru că perioada de criză este foarte puternică. Astfel, am renunţat la patru avioane, urmând să rămânem cu şase aparate, plus alte două care vor fi livrate până la sfârşitul anului, parte a unei comenzi către Boeing. Situaţia pe piaţă este dificilă, la fiecare trei luni se schimbă previziunile în ceea ce priveşte pierderile operatorilor aerieni şi aici este inclusă şi România, deci şi Blue Air”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Ussama.
El a adăugat că în urma procesului de restructurare a flotei se va recurge şi la concedieri, fiind vizat în special echipajul de zbor, printre care piloţi şi stewardese, fără a oferi detalii despre numărul angajaţilor afectaţi. Ussama a precizat că în prezent compania are 780 de angajaţi.
Nu pot lua decizii care să afecteze activitatea companiei
„Dacă restructurăm flota, este normal să reducem şi numărul angajaţilor. De dragul imaginii, nu pot lua decizii care să afecteze activitatea companiei. Ne aşteptăm ca strategia de restructurare să ducă la o creştere a profitului”, a mai spus Ussama.
El a mai spus că în acest an Blue Air nu va lansa destinaţii noi, în condiţiile în care situaţia economică este încă precară.
Potrivit lui Ussama, în primul semestru, compania a înregistrat o creştere de 41% a numărului de pasageri transportaţi şi un avans de 10% al veniturilor.
„Cele trei baze operaţionale din Bacău, Sibiu şi Larnaca au contribuit la această creştere de 41% a numărului de pasageri. Semestrul doi nu pare promiţător, vom avea o estimare după ce vom încheia planul de restructurare”, a spus Ussama.
Din Bacău, compania are zboruri spre Londra, Roma, Bergamo şi Torino, iar din Sibiu operează curse spre Stuttgart şi Madrid şi vrea să introducă Londra în orarul de iarnă.
Ussama a mai spus că în primele şase luni gradul de ocupare a aeronavelor a fost de 75-78% şi că se aşteaptă ca după încheierea planului de restructurare să atingă o rată de aproape 85%.
După finalizarea procedurii de restructurare, compania îşi va revizui în scădere estimările privind numărul de pasageri şi cifra de afaceri din acest an.
Blue Air, companie deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, operează peste 50 de rute europene, în 14 state.
SURSA: Mediafax