Președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Daniel Geantă, a dezvăluit recent că a purtat discuții cu o companie care și-a arătat insistent interesul pentru a prelua Blue Air.

Este vorba despre o companie aeriană cu capital mixt, spaniol și portughez, conform informațiilor publicate de Gândul.

Operatorul a contactat AAAS pentru preluarea Blue Air

Operatorul a contactat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care deține majoritatea pachetului de acțiuni al Blue Air.

„Am avut într-adevăr discuții cu un operator aviatic, care este foarte interesat să preia Blue Air”, a declarat Daniel Geantă, președintele AAAS, pentru sursa menționată.

Șeful AAAS a decis să transmită datele financiare ale operatorului către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, pentru a verifica sursa fondurilor, conform legii.

Amintim că Blue Air poate fi preluată de la stat prin acoperirea datoriilor, în contextul în care se află în insolvență.

Instanța a respins contestația depusă de Blue Air privind amenda primită de la ANPC

Amintim că instanța a respins luna trecută contestația depusă de Blue Air privind amenda primită de la ANPC în octombrie anul trecut. Compania aeriană Blue Air a fost amendată de ANPC 10 milioane de lei.

„Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta BLUE AIR AVIATION S.A. în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti”, este decizia instanţei.

„Instanţele judecătoreşti menţin procesul-verbal de constatare a contravenţiei ca temeinic şi legal vs operatorul economic Blue Air Aviation”, a precizat directorul general al ANPC, Paul Anghel.

ANPC a sancționat Blue Air cu o amendă de peste 10 milioane de lei

În octombrie 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a sancționat compania aeriană Blue Air cu o amendă de peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până la acea dată, afectând peste 150.000 de consumatori din 23 de state membre ale Uniunii Europene.

„Dată fiind situaţia generată pe piaţă de comportamentul comercial al operatorului economic Blue Air Aviation SA şi a continuării acesteia, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o amplă acţiune de control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se iniţial situaţia zborurilor anulate în perioada 15.06.2022 – 30.08.2022 şi ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, www.flyblueair.com, cât şi pe pagina oficială de Facebook sau din aplicaţia Blue Air şi extinsă, ulterior, ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022”, a transmis ANPC la momentul respectiv.