Venituri în creştere, cel mai mare profit din istorie, alianţă cu un operator din Italia. Aceasta e partea plină a paharului Blue Air, privită de fondatorul său, Nelu Iordache. În cealaltă jumătate se văd datorii către diferiţi furnizori care îi cer falimentul.

De anul trecut până în prezent, Blue Air a schimbat trei directori generali. Fiecăruia îi este atribuită câte o realizare. Lui Gheorghe Răcaru i se datorează transformarea companiei într-un brand puternic în România. Lui Adrian Ionaşcu, atragerea celui mai mare număr de pasageri la bordul aeronavelor, 1,72 milioane de persoane transportate în 2009, respectiv cel mai bun profit înregistrat vreodată de Blue Air, 1,5 milioane de euro în 2009. Însă, de aproape şase luni, Sherif Usama (37 ani) are misiunea dificilă de a învinge competiţia şi a salva prima poziţie pe piaţa low-cost, atacată de rivalii de la Wizz Air, fără a-i omite pe cei de la Germanwings, care câştigă cotă de piaţă pe rutele către şi dinspre Germania.

Profilul pasagerilor s-a schimbat

În orarul de iarnă al operatorului low-cost sunt schimbări semnificative. ­Cursele către Arad, Timişoara şi Cluj au dispărut, din lipsă de clienţi fideli, pe acest segment Blue Air fiind învins de Boeing-urile Tarom, pline până la refuz. Este a doua oară când compania, deţinută în proporţie de 90% de către omul de afaceri Nelu Iordache, abandonează cursele interne, motivul fiind mereu acelaşi. „Am avut un plan foarte ambiţios şi am decis să răspundem nevoilor clienţilor noştri, de aceea am introdus rute interne cu o frecvenţă mare şi tarife mici“, explică pentru Capital Sheriff Ussama. „Când traficul a scăzut, nu am mai putut susţine aceste rute şi am hotărât să ne focusăm pe rutele externe“, adaugă acesta.

De pe harta operatorului local au dispărut şi cursele către Germania. Aici, operatorul Germanwings şi-a consolidat cota de piaţă, astfel încât aeronavele sale zboară cu peste 60% din locuri ocupate.

Ca să nu resimtă un recul puternic al veniturilor, pentru fiecare cursă abandonată Blue Air a deschis una nouă. Până acum, operatorul a introdus zboruri pentru Spania, Franţa, Italia, Belgia, Marea Britanie şi Irlanda. „Strategia noastră privind orarul de iarnă este să îi ajutăm pe pasageri în timpul acestor perioade dificile să îşi planifice excursiile din timp, la preţuri accesibile. Aceştia şi-au schimbat opţiunile, nu mai călătoresc doar de Crăciun sau de Anul Nou, astfel că vom încerca să profităm de acest lucru, introducând noi curse“, mai menţionează managerul. „De exemplu, anul acesta am înregistrat o cerere mare la începutul lunii martie, iar pentru 2011 luăm în considerare oportunitatea de a introduce promoţii pentru acea perioadă“, adaugă Ussama.

Tot în 2010, Blue Air a înregistrat rezultate satisfăcătoare şi de la baza din Cipru, de unde erau operate zboruri către Bucureşti, Viena, Varşovia şi Milano. Succesul se datorează, pe de-o parte, numărului mare de români aflaţi la muncă în acea ţară, dar şi polonezilor. „Am avut mulţi pasageri pe segmentul de călătorii de business, în special din Varşovia“, explică Ussama, menţionând că baza a fost operaţională pe perioada verii şi că, momentan, evaluează potenţialul extra-sezon şi elaborarea unei strategii şi pentru perioada iernii. Prezenţa activă pe piaţa cipriotă a dat naştere zvonului potrivit căruia Blue Air şi-ar muta activitatea firmei în Cipru, însă Ussma neagă acest lucru.

Cine sunt cei care cer falimentul

Deşi a traversat un an critic, compania aeriană a înregistrat în 2009 o creştere a cifrei de afaceri, care a ajuns la peste 148 de milioane de euro, în vreme ce profitul s-a situat la 1,5 milioane de euro, mai mare de opt ori faţă de 2008. „Prioritatea noastră este de a menţine o poziţie puternică pe piaţa autohtonă şi internaţională“, spune managerul Blue Air, care estimează pentru 2010 o majorare de peste 40% a veniturilor, şi un număr de peste două milioane de pasageri transportaţi.

Compania lui Nelu Iordache apare însă şi cu datorii către terţi furnizori, printre care Carpatair, Regia Aeroportuară Bacău, hotelul Decebal din Bacău (unde era cazat echipajul companiei), plus statul. Managerul recunoaşte datoriile, dar dă vina pe criză şi pe lipsa de lichidităţi. „Cu toate acestea, se fac eforturi pentru a remedia situaţia şi se poartă numeroase discuţii cu toţi partenerii noştri pentru a rezolva aceste probleme în cel mai bun mod posibil pentru toate părţile implicate“, conchide Ussama.

Liderul pieţei low cost din România a înregistrat, în 2009, o creştere a profitului de opt ori faţă de anul 2008. Cifra de afaceri s-a majorat cu aproximativ 15%

226-56155-14_grafic_34.jpg