Directorul general al companiei aeriene Blue Air, Cristian Rada, a informat angajații că zborurile companiei nu vor fi reluate în următoarele 60 de zile.
Directorul Blue Air, Cristian Rada, a transmis angajaților companiei un mesaj prin care i-a anunțat că decizia este luată definitiv: Blue Air nu va zbura cu siguranță în următoarele două luni!
Blue Air poartă discuții cu mai mulți investitori
„În continuarea discuțiilor pe care le purtăm zi de zi cu potențialii investitori și ținând cont și de realitățile de zi cu zi venim către dumneavoastră cu rugămintea de considera efectuarea concediului de odihnă legal considerând faptul că în momentul de față potențiala reluare a operațiunilor de zbor nu se va întâmpla cu siguranță mai devreme de 60 zile”, a anunțat directorul general, Cristian Rada, conform boardingpass.ro.
În ultimele zile, reprezentanții companiei Blue Air au anunțat că poartă discuții cu doi potențiali investitori, însă au refuzat să spună numele acestora. Cu toate acestea, compania low-cost a declarat că acționariatul său ar fi acceptat toate condițiile impuse de investitori, însă Blue Air se află în așteptarea răspunsului final al autorităților române, potrivit ZF.
„Din punctul de vedere al acționariatului Blue Air Aviation, aceștia au acceptat absolut toate condițiile, la acest moment fiind în așteptarea răspunsului final al autorităților române”, spun reprezentanții Blue Air, conform sursei citate.
Blue Air a anunțat reluarea zborurilor de mai multe ori, însă compania a amânat de fiecare dată reluarea operațiunilor
Inițial, reprezentanții Blue Air au anunțat reluarea zborurilor pe 12 septembrie, apoi au revenit cu un anunț prin care au informat că operațiunile vor putea fi reluate din 10 octombrie. Ulterior, pe 30 septembrie compania a transmis, însă, că zborurile nu vor fi reluate nici de data aceasta.
„Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunț imediat după finalizarea discuțiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou”, s-a arătat în comunicatul transmis la acea vreme de către companie.
La începutul lunii septembrie, Blue Air a anunțat brusc sistarea tuturor zborurilor. Compania a motivat acest lucru prin proprirea conturilor companiei de către Ministerul Mediului. În urma acestui eveniment, mii de cetățeni români au fost afectați, iar autoritățile române au intervenit la scurt timp pentru a aduce românii acasă.