Ca umare a deciziei autorităților de a prelungi starea de alertă națională până la 15 august 2020, și a interzicerii tuturor zborurilor către / dinspre țări care nu se află în „Zona Verde” menționate în lista emisă de CNSU, Blue Air este nevoită să anuleze zborurile către / dinspre Stockholm (ARN), până pe 15 august, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, în funcție de actulizările asupra listei țărilor care se află în “Zona Verde” Blue Air va continua să actualizeze statusul zborurilor sale.

De asemenea, ca urmare a deciziei autorităților din Israel, care anunță prelungirea suspendării zborurilor Israel – România, Blue Air este nevoită să anuleze toate zborurile de pe ruta București – Tel Aviv până pe data de 31 august, inclusiv.

Ce trebuie să știe pasagerii

Totodată Blue Air este atent la nevoile pasagerilor și le oferă celor afectați de aceste anulări opțiunea de a face o reprogramare gratuită în primele 7 zile de la anularea zborului direct pe site-ul flyblueair.com sau printr-un simplu e-mail catre adresa zbor.anulat@blueair.aero. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă în perioada specificată, Blue Air va transfera automat contravaloarea biletului în portofelul electonic Blue Wallet al persoanei care a efectuat achizitia, de unde banii vor putea fi utilizați în termen de 2 ani pentru a cumpăra bilete pentru orice altă destinație deservita de Blue Air.

O descriere detaliată a opțiunilor pe care le au pasagerii Blue Air în cazul anulării unui zbor se găseste pe site-ul oficial Blue Air.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați, cu un model de business bazat pe reducerea complexității, respectiv Low Cost – Low Complexity și cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor.

Cu o echipa formată din peste 1.000 de profesioniști, pasionați de aviație, Blue Air are un istoric impecabil în siguranța zborului. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operațional Safety Audit (IOSA) de către Internațional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepționale de operare și este membră cu drepturi depline IATA.