Blugento ajunge la 300 de magazine online

Blugento, companie clujeană specializată în furnizarea de soluţii de e-commerce bazate pe platforma Magento, ajunge la 300 de magazine online construite de la zero pentru clienţi din aproape toate domeniile de activitate, conform Agerpres.

Până în prezent, peste 350.000 de produse au fost comercializate prin intermediul platformei Blugento, din industrii foarte variate, de la domenii populare în online, precum fashion, beauty, home&deco şi produse pentru copii, la domenii care presupun comercializarea de produse nişate, precum cele pentru apicultori, obiecte de artă sau produse tradiţionale româneşti.

'Ritmul în care lucrăm este unul foarte alert. Lansăm câte un magazin online în fiecare zi şi, ţinând cont de cererea ridicată din ultimele luni, estimăm că în următorul an va creşte acest indicator. Cererea din ce în ce mai mare din partea mediului antreprenorial se datorează şi faptului că eforturile noastre nu se limitează la realizarea unui site, ci vizează integrarea acestuia cu soluţiile populare de pe piaţă şi dezvoltarea unui sistem de sprijin pentru start-up-uri, în general, care să le asigure succesul online', a afirmat Sandu Băbăşan CEO Blugento.

În acest sens, platforma Blugento este integrată cu peste 100 de soluţii de plată, curierat, marketing şi alte servicii.

'Cât priveşte anul viitor, vom extinde parteneriatele strategice la nivel naţional cu un jucător mare de pe piaţa de telecom, dar şi cu alţi furnizori de soluţii de eCommerce din zona de curierat şi plăţi online. Pe plan extern, am avut un feedback foarte bun pe soluţia de eCommerce pe care o oferim. Exista clar nevoia unei soluţii SaaS pe Magento, iar Blugento vine cu avantajul unui design custom modern şi cu un cost foarte avantajos. Acest lucru ne dă curajul să ne promovăm şi mai puternic produsul pe piaţa externă, odată cu demararea unei noi runde de finanţare la începutul anului viitor', a mai spus Sandu Băbăşan.

Blugento este o companie clujeană, specializată în furnizarea de soluţii de ecommerce bazate pe platforma Magento, cea mai populară platformă de comerţ electronic din întreaga lume. Implementarea platformei Blugento permite construirea unui magazin online de la zero, într-o singură zi, clienţii având acces la toate funcţionalităţile oferite de platforma Magento, adaptate la piaţa din România din punct de vedere fiscal şi legislativ.

Blugento are în prezent peste 200 de clienţi şi oferă o gamă completă de servicii de ecommerce, necesare unui magazin online: infrastructură tehnică, hosting, update-uri de securitate, integrare cu servicii de marketing, SEO şi alte servicii conexe comerţului online.