Ţările în curs de dezvoltare au fost sfătuite de Banca Mondială să se pregătească pentru o criză economică globală similară cu cea din 2008-2009, în cazul în care criza datoriilor suverane din zona euro va escalada.
"Ţările în curs de dezvoltare trebuie să spere la ce-i mai bine şi să se pregătească pentru ce-i mai rău", a declarat Andrew Burns, şeful departamentului de macroeconomie al băncii. Insistând asupra importanţei planurilor de urgenţă, el a adăugat: „O escaladare a crizei nu va cruţa pe nimeni. Creşterea economică a ţărilor dezvoltate şi a celor în curs de dezvoltare se va prăbuşi până la nivelul din 2008-2009 sau chiar mai mult".
Economiei mondiale îi va fi mult mai greu să revină pe creştere dintr-o nouă criză, a avertizat miercuri Banca Mondială, în ultima sa prognoză economică, iar asta din cauză că ţările bogate mai au foarte puţină muniţie monetară sau fiscală pentru a rezolva orice cerc vicios, iar ţările mai sărace posedă „mult mai puţin capital, oportunităţi comerciale mai puţin vibrante şi o mult mai slabă susţinere financiară pentru activităţile private şi publice decât în 2009”.
Banca Mondială a refuzat să prezică probabilitatea unui astfel de scenariu, dar a specificat că ţările în curs de dezvoltare nu pot să facă prea multe pentru a preveni o criză economică severă, îndemnându-le să-şi evalueze vulnerabilităţile faţă de o recesiune globală provocată de criza zonei euro.
Chiar şi fără prăbuşirea într-o nouă criză, prognoza Băncii Mondiale este mult mai scăzută decât cea din iunie 2011, economia globală fiind prevăzută să crească cu 2,5% în 2012 şi 3,1% în 2013, faţă de creşterea de 3,6% prevăzută în urmă cu câteva luni pentru ambii ani.
"Motorul economiei globale, ţările în curs de dezvoltare, turează mai încet în acelaşi timp în care cea mai mare regiune economică din lume, Uniunea Europeană, se află în recesiune, iar aceste două tendinţe s-ar putea alimenta reciproc", a declarat Burns citat de Financial Times.
În cazul în care va apărea un asemenea cerc vicios, ţările în curs de dezvoltare s-ar găsi în imposibilitatea de a se decupla de problemele europene, a adăugat acesta. Multe dintre ţări vor fi afectate de prăbuşirea preţului la ţiţei şi la bunurile de larg consum, sumele trimise acasă de către muncitorii din ţările bogate ar putea să scadă cu mai mult de 5% odată cu veniturile din ţările bogate. În plus, sistemele bancare din ţările mai sărace ar putea fi vulnerabile în faţa riscurilor de finanţare , în contextul în care multe ţări în curs de dezvoltare au datorii semnificative pe termen scurt cu scadenţă în 2012, iar o criză de încredere ar putea afecta consumul în ţările bogate şi sărace.
China este singura economie importantă care are capacitatea şi puterea de a implementa politici care să atenueze o nouă recesiune mondială, a adăugat Burns, dar chiar şi puterea celei de-a doua economii mondiale va fi mai slabă decât în 2008.