BMW a pierdut poziția de lider al zonei premium în favoarea Mercedes-Benz

Bavarezii de la BMW au pierdut, după mai bine de un deceniu, poziția de lideri ai vânzărilor de mașini premium și de lux. Conform ANE, vânzările Mercedes-Benz de anul trecut au fost mai mari cu 80.000 de unități decât cele ale principalului rival.

Cifrele preliminare de vânzări pentru 2016 arată că BMW a vândut, la nivel global, două milioane de mașini, în creștere cu 5,2% față de anul anterior. În același timp însă, vânzările Mercedes-Benz au crescut cu 11,3% până la 2,08 milioane de unități. Poziția a treia în acest clasament al mărcilor din zona premium-lux a pieței auto mondiale este ocupată de Audi care a comercializat 1,87 milioane de unități, în creștere cu 3,8% față de anul 2015.

Încă din 2005 BMW a fost lider detașat al acestei piețe, însă în ultima perioadă avansul s-a diminuat abrupt ca urmare a unei avalanșe de noi modele Mercedes-Benz care au țintit cumpărătorii mai tineri eliminând astfel una dintre principalele probleme ale gamei producătorului din Stuttgart care era considerat prea conservator.